Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:51 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări în conducerea şantierului Damen din Mangalia. Cine se află la cârma societăţii

ro

27 Nov, 2018 00:00 829 Marime text
Pe data de 10 octombrie 2018 a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societăţii Daewoo Mangalia Heavy Industries SA.
 
Cei doi acţionari, Şantierul Naval 2 Mai SA, cu sediul social în Mangalia, deţinând 48,99923% din capitalul societăţii, prin reprezentatul Ioan Griguţă, şi Holding Maatshappij Damen, din Olanda, cu sediul în Avelingen, reprezentând 51,00077%, prin Frank Eggink, s-au întrunit în şedinţă.
Astfel, au fost luate mai multe decizii. A fost numit Ştefan Prodat în calitate de vicepreşedinte executiv al societăţii, iar Bert Jar Ter Riet, cetăţean olandez, a fost numit preşedinte şi director general, cu mandatul valabil până la data de 29 octombrie 2025. S-a mai stabilit remuneraţia lunară brută a vicepreşedintelui executiv al societăţii la suma de 21.500 de lei pe lună. Durata mandatului preşedintelui şi al vicepreşedintelui executiv expiră la data efectuării transferului a 2% din acţiunile societăţii de la Holding Maatschappij Damen către Şantierul Naval 2 Mai SA Mangalia.
 
Remuneraţia brută pentru membrii români ai Consiliului de Administraţie a fost stabilită la suma de 7.800 de lei pe lună. Au fost împuterniciţi preşedintele Bert Jan Ter Riet şi Muşat & Asociaţii SPARL pentru a se ocupa de formalităţile juridice care se impun în urma deciziei şedinţei din 10 octombrie.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii