Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misiunile efectivelor MAI în ultimele 24 de ore

ro

06 Jan, 2024 09:29 665 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • Menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne din ultimele 24 de ore.
     
Menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne din ultimele 24 de ore, transmite un comunicat din partea MAI.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 4.309 de evenimente dintre care 2.584 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.725 situații de urgență.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 150 autori de infracțiuni, care au săvârșit 156 de fapte penale, iar pentru 39 de persoane s-au dispus măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 26 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Peste 19% din cele 810 de posibile infracțiuni semnalate la nivelul structurilor de poliție au fost sesizări din oficiu.

De asemenea, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului. Astfel, polițiștii au retras 269 de certificate de înmatriculare și au reținut 645 permise de conducere, dintre care 50 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.145 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 54 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 7 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 133 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 289.000 lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.448 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 88 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor a fost salvată o persoană.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, piloții Inspectoratului General de Aviație au efectuat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 25.859 de mijloace de transport și 104.074 de persoane, dintre care 9.011 cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18 martie 2022 și până în prezent au fost emise 150.803 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 89 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 33,9 %, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Foști șefi din Poliția Constanța, victorioși în procesul vizând Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii