Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 03 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Misiune de repatriere încheiată cu succes Peste 300 de români au revenit din Orientul Mijlociu. Anunțul ministrului de externe

ro

03 Mar, 2026 08:16 200 Marime text

foto: Facebook/Oana Țoiu
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că în cursul nopții a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cel de-al doilea zbor de repatriere asistată din Orientul Mijlociu.

Cele două curse charter au adus în România 318 cetățeni români – pelerini și turiști – în urma unui efort coordonat între agențiile de voiaj și compania TAROM.

Potrivit oficialului român, cetățenii au ajuns în Egipt prin punctul de frontieră Taba, unde au beneficiat de sprijinul echipei consulare și al Ambasada României în Egipt, atât la trecerea frontierei, cât și la aeroport.

Sunt pe aeroportul Otopeni, unde a aterizat în această noapte cel de-al doilea zbor de repatriere asistată din Orientul Mijlociu.

Cele două zboruri au aterizat cu bine în România cu 318 cetățeni români, pelerini şi turişti, în sistem charter, organizat de agențiile de voiaj alături de campania Tarom.


Aceștia au ajuns în Egipt prin punctul de frontieră Taba, fiind asistați la punctul de trecere al frontierei şi la aeroport de echipa consulară şi de Ambasada României în Egipt.

Am stabilit împreună cu ministrul de externe al Republicii Arabe Egipt, Badr Abdel-Aati, că vom continua comunicarea constantă la nivel bilateral pentru asistența grupurilor de turişti precum şi pentru facilitarea tranzitului pentru cazurile speciale.

În același timp, recomandăm în continuare prudență din partea cetățenilor români aflați în statele din Orientul Mijlociu și urmărirea canalelor oficiale- a scris marți dimineață pe Facebook ministrul de Externe, Oana Țoiu.





Citește și:

Donald Trump anunță un răspuns „în curând” după atacul asupra ambasadei SUA din Riad
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii