Mirabela Grădinaru, prezentă la Curtea de Apel București într-un proces privind un proiect imobiliar contestat de ONG-ul pe care l-a fondat
Mirabela Grădinaru, prezentă la Curtea de Apel București într-un proces privind un proiect imobiliar contestat
08 Jun, 2026 13:11
ZIUA de Constanta
172
Marime text
172
Marime text

- Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a prezentat luni dimineața la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar.
Mirabela Grădinaru a stat în sala de judecată doar câteva minute, iar la plecare nu a dorit să ofere informații despre motivul prezenței sale la Curtea de Apel București.
Cel mai probabil, Mirabela Grădinaru a venit în instanță într-un proces în care este implicată Asociația S.O.S. Orașul, un ONG pe care l-a înființat, și care avea luni termen de judecată la Secția de contencios administrativ.
Conform portalului instanțelor de judecată, procesul a fost deschis de două ONG-uri: Asociația pentru conservarea integrată a Patrimoniului Natural și Cultural și Asociația S.O.S. Orașul, iar pârâți sunt Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 1 și One Peninsula SRL.
Dosarul are ca obiect anularea unei autorizații de construire emise în septembrie 2022 de primarul Sectorului 1 pentru proiectul imobiliar One Peninsula, situat la Intrarea Navigatorilor nr. 15, Sector 1.
Procesul se află în faza de recurs, după ce solicitarea celor două asociații a fost respinsă de Tribunalul București în iulie 2024.
Citește și:
„România în lumină“: Administrația Prezidențială dezbate criza adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


