Mirabela Grădinaru, despre studenția cu job part-time -„Au fost momente când nu aveam bani de bilet”
Mirabela Grădinaru, despre studenția cu job part-time -„Au fost momente când nu aveam bani de bilet”
28 Dec, 2025 12:00
ZIUA de Constanta
191
Marime text
191
Marime text

Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, a vorbit în emisiunea „La Cină”, de la Digi24, despre plecarea din Vaslui, orașul natal, și motivele care au determinat-o să aleagă Bucureștiul pentru studiile universitare.
Întrebată de Ionela Năstase despre decizia de a părăsi orașul în care a crescut, Mirabela Grădinaru a explicat că dorința de independență a fost determinantă.
„Am vrut să fiu cât mai departe de părinți. Asta a fost motivul. Momentul în care am luat decizia să dau admiterea și în București, părinții mei m-au întrebat de ce nu merg la Iași, pentru că luasem și acolo admiterea. Am învățat toată vara pentru admiterea de la București. A fost pentru prima dată când am coborât în Gara de Nord, în ziua în care am venit să dau examenul.”
Mirabela Grădinaru a povestit că primele impresii despre Capitală au fost copleșitoare, orașul părându-i greu de descifrat.
„M-am simțit pierdută. Erau foarte mulți oameni, dimensiunea orașului. Am avut mari probleme în a mă orienta cu mijloacele de transport. Am coborât și la stații greșite. Îmi era și frică, iar părinții au încercat să mă sperie prin a-mi spune doar lucruri neplăcute despre ce se întâmplă în București, în cartiere mărginașe. Acum nu știu, poate și eu m-am ferit, dar nu am avut parte de întâmplări neplăcute și mă bucur că am ales Bucureștiul și că mi-am urmat visul.”
Invitata a vorbit și despre dificultățile financiare din perioada studenției, menționând că părinții nu au putut să o sprijine material după mutarea în Capitală.
„Primul loc de muncă a fost în anul 2 de facultate, m-am angajat part-time la un call center. Părinții mei mi-au zis că dacă merg la București nu mă pot ajuta financiar. La Iași era mai ușor. Una era să merg săptămânal acasă cu un personal de la Iași la Vaslui, alta era distanța dintre București și Vaslui.”
Mirabela Grădinaru a recunoscut că au existat perioade dificile, inclusiv momente în care nu își permitea bilet la tren rapid și făcea compromisuri pentru a se descurca.
„Recunosc că au fost momente când nu am avut bani de bilet pentru accelerat și mergeam cu personalul acasă. La call center lucram în timpul weekendului și, eventual, îmi luam o tură după-amiaza, în condițiile în care la facultate prezența era obligatorie și trebuia să fiu integralistă dacă voiam cămin, iar altă opțiune pentru mine nu era. Nu aș fi avut posibilitatea financiară să-mi plătesc o gazdă în București.”
Citește și: Mirabela Grădinaru, despre respectul pentru muncă și generozitate. Care este rolul „celor 7 ani de acasă”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


