Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Marcel Boloș „Beneficiarii cardului de energie vor putea să achite și online facturile la utilități”

ro

01 Feb, 2023 08:19 1175 Marime text
Foto: MIPEGuvernul României a adoptat în cadrul ședinței de ieri o ordonanță care prevede posibilitatea ca beneficiarii cardurilor de energie să transmită documentele necesare efectuării plăților prin intermediul unei aplicații informatice, pusă la dispoziție de Compania Naţională Poşta Română.

Poşta Română va asigura funcționarea aplicației electronice, respectiv preluarea documentelor, prelucrarea acestora, efectuarea plăților către furnizorii de energie și apoi informarea beneficiarilor de sprijin. 

„Deși avem încă pași importanți de făcut în ceea ce privește digitalizarea, datele arată că în anul 2021, circa 8 din 10 dintre gospodăriile din România aveau acces la reţeaua de internet de acasă. În mediul urban, 86,9% dintre gospodării sunt conectate la internet, iar în mediul rural doar 73,1% dintre gospodarii. Prin prevederile adoptate astăzi și tot cu sprijinul Poștei Române, simplificăm mecanismul de efectuare a plăților de către beneficiarii acestui tip de sprijin. Va fi o aplicație prin care se vor putea încărca și transmite electronic documentele necesare plății: cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie. Măsura asigură accesul nediferențiat și șanse egale pentru toate persoanele vulnerabile care beneficiază de sprijin pentru cheltuielile cu energia. Cei care nu se vor descurca să plătească online și au probleme în ceea ce privește deplasarea vor putea să apeleze direct la poștași, care vor avea în permanență cititoare optice și plata sa va efectua pe loc”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Termenul de soluționare al unei cereri va fi de 5 zile, iar comunicarea informațiilor privind validarea documentelor și transmiterea documentelor doveditoare ale efectuării plații se vă face pe adresa de e-mail a beneficiarului.

Așadar, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:

a) Direct la poștaș;

b) La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;

c) Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție.

Cardurile de energie ajung la beneficiari începând cu 1 februarie

Distribuția cardurilor de energie va începe mâine, 1 februarie 2023, acestea urmând a fi livrate la domiciliul beneficiarilor prin Poșta Română. Prin această măsură vor fi sprijinite 2,8 milioane de locuințe din România (aproximativ 4 milioane de persoane) în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum.

Beneficiază de sprijin pentru plata facturilor la energie:
  • pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depaseasca 2.000 lei.

Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023. Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul creat de Poștă, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

Mai multe informații privind condițiile de acordare a cardului pentru energie, aici: https://bit.ly/40iPM0U.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii