Ministrul Energiei – „Negociem cu cei din Comisia Europeană o prelungire a termenului de închidere a centralelor pe cărbune”
Ministrul Energiei – „Negociem cu cei din Comisia Europeană o prelungire a termenului de închidere a centralelor
10 Jul, 2025 19:31
ZIUA de Constanta
374
Marime text



Negociem cu cei din Comisia Europeană o prelungire a termenului de închidere a centralelor pe cărbune cu cinci ani, pentru că altfel vom fi puși într-o situație foarte dificilă din punct de vedere energetic, a declarat, joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, potrivit Agerpres.
„Fac licitația pentru centralele pe gaz, care să înlocuiască activitatea centralelor pe cărbune, pe care să le punem în conservare, nu să le închidem. Nu vreau să le închidem, ca să fie foarte clar. Strategic, vreau să le avem în continuare în conservare, după ce n-o să mai injecteze direct în sistemul energetic pentru situații neprevăzute. În momentul de față pregătim două licitații. Până în 15 septembrie vor fi depuse ofertele, sper eu, pentru că până acum nu există un mare apetit în direcția asta și, în paralel, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, negociem cu cei din Comisia Europeană o prelungire a acestui termen, pentru că e imposibil să oprim grupurile de centrale pe cărbune, pentru că vom fi puși într-o situație foarte dificilă energetic și nu încape în calcul discuția asta. Am mare încredere că, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, vom reuși să-i convingem să păstrăm încă cinci ani active aceste grupuri”, a spus Ivan, la Antena 3.
Ministrul de resort a admis faptul că România trebuie să închidă centralele pe cărbune până la 31 decembrie 2025, „în caz contrar, ratăm jalonul 119 din PNRR”, cu „o penalitate usturătoare, de aproape două miliarde de euro”.
”Fac tot ce ține de mine ca să negociez în această perioadă cu argumente foarte clare, pentru că de foarte mulți ani doar am transmis promisiuni. Vreau să arăt, și am luat fiecare proiect din PNRR la virgulă, cu fiecare beneficiar, cu o diagramă, cu un progres fizic și financiar până în august 2026, în care fiecare și-au asumat ce fac și când fac. Pe acest capitol, negociez cu ei în mod direct. Nu vom închide centralele pe cărbune din Valea Jiului sub nicio formă (...) Când mergi cu argumente, când mergi cu date foarte clare, când mergi cu asumări foarte clare și arăți că ai făcut ceva măsurabil și cuantificabil, ai un argument pentru care să te creadă (...) Eu cred foarte mult în oamenii serioși și din România, și din Comisia Europeană, care vor înțelege că nu e de glumă cu subiectul închiderii centralelor pe cărbune (...) Avem toate studiile, avem studii de impact asupra sistemului energetic național și avem nevoie de energia produsă de acele grupuri și nu doar până în decembrie 2025 și încă trei, plus încă 3, 5 ani de acum înainte” a explicat Bogdan Ivan.
Acesta a adăugat că, pentru a introduce în sistem 1,400 de megawați cu ajutorul centralelor pe gaz, ar fi nevoie de minimum 22 de luni, 'în cel mai bun caz' și 'cu marje de eroare'.
„Ne ducem în doi ani și jumătate - trei ani. Noi abia suntem la stadiul în care lansăm licitații publice pentru aceste investiții. Trebuie să fim realiști. Sunt foarte corect cu ei, cu cei de la Comisie când le-am prezentat toate aceste date și le-am spus că avem nevoie să găsim o soluție”, a mai transmis ministrul Energiei.
Citește și
Imagini spectaculoase cu centrala de cogenerare Petromidia, cea mai importantă investiție din Dobrogea din ultimii ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii