Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:40 11 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Am finalizat lista proiectelor depuse în primul apel pentru Valul Renovării din PNRR“

ro

23 Nov, 2022 10:57 1208 Marime text
foto: Facebook/Ministerul DezvoltăriiMinisterul Dezvoltării finanțează 341 de noi investiții, în 238 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

”Astăzi, putem anunța că, pentru Valul Renovării, am încheiat deja selectarea proiectelor depuse în cadrul primului apel de proiecte și am început selecția celor depuse în cea de-a doua rundă. Am început și evaluarea proiectelor depuse în cadrul celei de-a doua runde de apel pentru Fondul Local, dar vom mai anunța și proiecte finanțate, depuse în prima rundă”, a precizat ministrul Cseke Attila.


Lista proiectelor finanțate, în valoare totală de 1.826.496.722,18 lei, a fost publicată pe site-ul www.mdlpa.ro <http://www.mdlpa.ro> . Proiectele au fost depuse în cadrul celor două runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 88 de noi proiecte, în valoare totală de 741.424.809,42 lei, depuse de 39 autorități locale pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 253 de noi proiecte, în valoare totală de 1.085.071.912,76 lei, depuse de 199 de autorități locale pentru proiecte care vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.

Aceste 341 proiecte li se alătură celor 4.393 aprobate începând din luna octombrie și celor 440 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 5.174 de proiecte aprobate până în prezent.

Lista este disponibilă la secțiunea Dezvoltare teritorială, subsecțiunea PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență a paginii Ministerului Dezvoltării: https://www.mdlpa.ro/pages/pnrr

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii