Ministrul Apărării, întrevedere cu comandantul MARCOM! Importanța strategică a Mării Negre în context aliat, pe agenda celor doi oficiali
Ministrul Apărării, întrevedere cu comandantul MARCOM! Importanța strategică a Mării Negre în context aliat,
710
Marime text
Joi, 14 noiembrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, în Marea Britanie, cu comandantul Comandamentului Maritim Aliat (MARCOM) de la Northwood, viceamiralul Mike Utley.Potrivit MApN, în cadrul discuțiilor, oficialul român a evidențiat importanța strategică a Mării Negre în context aliat și a subliniat necesitatea unei prezențe consolidate a NATO pentru a contracara acțiunile destabilizatoare ale Federației Ruse, insistând asupra menținerii Regiunii Mării Negre pe agenda aliată.
Totodată, ministrul Tîlvăr a subliniat contribuțiile României cu capabilități navale în cadrul Operației Sea Guardian, prin Fregata F-221 „Regele Ferdinand”, precum și asumarea comenzii și a navei-comandant pentru Gruparea Navală Permanentă a NATO de luptă contra minelor nr. 2 (SNMCMG-2), prin Puitorul de mine (PMn) 274 „Viceamiral Constantin Bălescu”, în semestrul al doilea al acestui an. În acest context, a menționat participarea recentă a PMn-274 în cadrul exercițiului Neptune Strike 24, coordonat de STRIKFORNATO.
Citește și:„Oficialul român a semnalat, de asemenea, că Forțele Navale Române contribuie la proiectarea stabilității prin participarea la a treia activare a Grupului Operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră (TG MCM Black Sea). Pe parcursul acestei activări, TG MCM Black Sea a luat parte la exercițiul multinațional POSEIDON, organizat anual alternativ de Bulgaria și România, un exercițiu ce urmărește dezvoltarea capabilităților operaționale prin aplicarea procedurilor și tacticilor de luptă ale Alianței Nord-Atlantice. La acest exercițiu, Forțele Navale Române au participat cu Dragorul maritim 29 „Locotenent Dimitrie Nicolescu” - au mai menționat reprezentanții MApN.
Acord istoric de cooperare în domeniul apărării între România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


