Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:26 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, despre sprijinul urgent pentru Ucraina!

ro

22 Jan, 2024 14:31 673 Marime text
foto: Facebook.com
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat, luni, înainte de participarea la Consiliul Afaceri Externe (CAE), la Bruxelles, că statele comunitare trebuie să folosească "toate mijloacele" pentru a ajuta Ucraina aflată în război.

"În acest moment crucial este important să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a continua să sprijinim Ucraina", a spus şefa diplomaţiei române.

Ea a arătat că "Ucraina trebuie să rămână o prioritate pe agenda Uniunii Europene".

"Trebuie să implementăm rapid etape foarte importante, pentru un sprijin predictibil acordat Ucrainei, anume să stabilim fondul de sprijin pentru Ucraina, să deblocăm tranşa din Instrumentul european pentru pace, să ajungem la un acord politic la Consiliul European de săptămâna viitoare în ceea ce priveşte Mecanismul pentru Ucraina şi să avem un calendar predictibil al aderării (la UE - n.r.) pentru Ucraina şi Republica Moldova", a completat ministrul.


Luminiţa Odobescu a spus că "este important să consolidăm comunicarea strategică a statelor UE, să contracarăm narativele ruse şi să continuăm presiunile asupra Rusiei".

"Acesta este motivul pentru care România susţine un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei", a afirmat ministrul român.


În ceea ce priveşte criza din Orientul Mijlociu, ea a făcut apel la eliberarea imediată a ostaticilor. De asemenea, a afirmat că "situaţia umanitară gravă din Gaza ne îngrijorează pe toţi".

Astfel, Odobescu a arătat că Planul de Pace din regiune va putea fi implementat doar când aspiraţiile israelienilor şi palestinienilor vor fi atinse, anume "pe de o parte, nevoile de securitate, pe de altă parte, nevoile de statalitate şi suveranitate". Ministrul român a spus că, în ce priveşte acest dosar, ţara noastră se coordonează cu SUA şi cu partenerii din regiune.



Sursa: Agerpres.ro. 



Citește și:

Ucraina anunță că a doborât opt drone rusești lansate în timpul nopții
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii