Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:45 14 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul a 68 de teatre, opere și filarmonici. Vizată și Tulcea

ro

21 Dec, 2023 13:29 963 Marime text
foto: Pexels La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 218.495.733,92 de lei pentru 68 de teatre, opere și filarmonici din 45 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 32 de județe.

”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit de la nivelul fiecărui județ, în perioada 1 august 2023-8 decembrie 2023, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, , transmite un comunicat din partea MDLPA. 

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

Anexă: Repartizarea sumelor pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii