Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:26 01 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Michael Jackson ar fi împlinit astăzi 62 de ani. „În lumea muzicii pop există Michael Jackson şi toţi ceilalţi”

ro

29 Aug, 2020 09:36 915 Marime text


În anul 1958, pe 29 august, în Gary, Indiana, s-a născut cel de-al şaptelea copil al familiei Jackson, Michael. Alături de fraţii săi mai mari, cu care a format trupa The Jackson 5, în cadrul căreia era vocalist principal, Michael a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă.

În 1964, aşadar la doar 6 ani, Michael Jackson se alătura fraţilor săi în trupa The Jackson 5. A devenit repede principalul cântăreţ al formaţiei şi se distingea prin felul profesionist în care dansa. Trupa urca pe scena unor cluburi de noapte, adesea în deschiderea unor spectacole pentru adulţi. După ce au început contractele comerciale mai profitabile şi cei de la The Jackson 5 au ajuns în Billboard, casa de discuri îl prezenta pe Michael ca fiind cu 2 ani mai tânăr, pentru a-l face mai drăguţ în ochii publicului.

În anii ’70 popularitatea celor de la The Jackson 5 era în scădere, iar casa de discuri Motown s-a gândit că ar ajuta dacă unii membri şi-ar începe o carieră independentă. Discul Off the wall din 1979, în colaborare cu Stevie Wonder şi Paul McCartney, a avut vânzări de 20 de milioane de exemplare la nivel global. În 1982 artistul şi-a înregistrat cel mai de succes album, Thriller, care a persistat printre primele 10 poziţii din Billboard timp de 80 de săptămâni şi de pe care au fost lansate în total 7 single-uri. The New York Times scria pe atunci că „în lumea muzicii pop există Michael Jackson şi toţi ceilalţi”.


În 2003 a apărut documentarul Living with Michael Jackson, realizat de regizorul Martin Bashir, care a trăit timp de 8 luni în Neverland, proprietatea artistului. În urma documentarului Jackson a fost acuzat de pedofilie, în cadrul unui proces extrem de mediatizat, la care au luat cuvântul 135 de persoane (printre care şi Macaulay Culkin, actorul din seria Singur acasă). În 2009 a fost anunţat turneul This is it, care ar fi urmat să cuprindă în jur de 50 de concerte, începând cu 02 Arena din Londra. Concertele nu au mai avut loc niciodată, acesta încetând din viaţă în iunie 2009. Michael Jackson a fost primul artist de talie internaţională care a concertat în România: în octombrie 1992, pe stadionul Lia Manoliu din Bucureşti, în faţa a 70 de mii de oameni.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii