Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:43 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la patru ani de la tragedia din Colectiv

ro

30 Oct, 2019 14:54 1729 Marime text

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a transmis un mesaj la patru ani de la tragedia de la Colectiv: 

”Astăzi se împlinesc 4 ani de la una dintre cele mai negre zile din istoria recentă a României.

Gândurile noastre se îndreptă către zecile de tineri pentru care timpul s-a oprit, către familiile rămase în urmă, dar și către cei care au avut și încă au nevoie de ajutorul nostru.

Este un moment greu pe care îl trăim împreună, umăr la umăr, stat și societate, pentru că această tragedie reprezintă o lecție dureroasă din care trebuie să învățăm cu toții. Suntem datori celor care nu mai sunt între noi, suntem datori celor care au rămas. Rănile lor sunt și ale noastre, ale întregii societăți. Imaginile Colectiv nu trebuie șterse din minte, ele trebuie să devină un catalizator pentru acțiunile noastre viitoare.

Un pas  în învățarea acestei lecții dureroase este să analizam cu atenție cum am acționat atunci, ce am făcut pana acum, unde ne aflăm și ce trebuie să mai facem pentru a răspunde cat mai promt unor astfel de situații și provocări.

Lucrurile s-au schimbat, poate nu atât de repede și de mult cum ne-am dori cu toții. S-au făcut  pași importanți pe care putem să-i demonstrăm, există. Inclusiv procesul de îngrijire s-a îmbunătățit calitativ, pentru că medicii și personalul medical au fost la specializări în străinătate, și încă mai merg. În România există în acest moment 23 de paturi pentru tratamentul marilor arși.

Modificăm legislația astfel încât să reducem și să optimizăm timpii de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găsește loc în unitățile sanitare din țară.

Am mai învățat că trebuie să cerem ajutor când este nevoie și am facut-o în cazul crizei imunoglobulinelor, pentru că nicio țară nu poate să acorde îngrijiri medicale prin forțe proprii pentru atât de mulți pacienți. Am învățat că trebuie să recunoaștem că în spitale există infecții nosocomiale pe care nu trebuie să le mai ascundem.

Chiar dacă peste câteva zile mandatul meu se încheie, voi rămâne în sistemul sanitar, și voi continua să fiu un susținător al colaborării și dialogului, în folosul tuturor pacienților,  indiferent de afecțiunea de care suferă”.


Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii