Mai mulți indivizi reținuți pentru viol! Victimele, fete de doar 14 ani
Mai mulți indivizi reținuți pentru viol! Victimele, fete de doar 14 ani
172
Marime text
Şase bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de viol asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, tentativă de viol asupra unui minor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale.Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în perioada 2025 - 2026, şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale, ar fi agresat sexual şi ar fi racolat patru minore, în vârstă de 14 ani, pe raza judeţului Timiş.
"La data de 20 februarie 2026, au fost puse în executare şapte mandate de percheziţie domiciliară în localităţile Satchinez şi Hodoni, fiind depistate şase dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor. Totodată, au fost ridicate mai multe bunuri necesare cauzei. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de cei şase bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Timişoara cu propunere de arestare preventivă", au transmis reprezentanții IPJ Timiş.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, documentării întregii activităţi infracţionale şi dispunerii măsurilor legale.
Conform sursei citate, activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Serviciul Criminalistic şi Secţia 3 Poliţie Rurală Sânandrei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


