Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:56 04 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Orchestra Operei Naționale București cucerește Japonia la Expo 2025 Osaka (FOTO)

ro

04 Sep, 2025 19:41 138 Marime text
Sursă foto: MAE

Orchestra Operei Naționale București, condusă de maestrul Daniel Jinga, alături de soprana Anita Hartig, tenorul Ștefan Pop și baritonul Ștefan Ignat, a susținut joi, 4 septembrie, concertul de gală „Stele ale Operei Românești la Osaka”, desfășurat în sala National Day Hall - “Ray Garden” din cadrul Expoziției Mondiale din Japonia, transmite un comunicat din partea MAE.

Renumiții artiști români au oferit publicului un program de excepție, cu lucrări semnate de Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, George Enescu, Tiberiu Brediceanu sau Dan Dediu, ultimul fiind de altfel prezent la spectacol. Momentele muzicale au fost aplaudate îndelung, confirmând succesul reprezentației pe scena internațională și demonstrând încă o dată nivelul înalt al artei lirice românești.

Evenimentul, ale cărui bilete s-au epuizat în avans, a reunit peste 800 de spectatori și personalități internaționale, printre care Yamada Masakazu - vicepreședinte al Consiliului Municipal Osaka, Hiroyuki Ishige - secretar general al Asociației Expo 2025 Osaka, Koji Haneda - comisar general al Expo 2025, Manatsu Ichinoki - secretar general adjunct, Ueda Hiroshi - fost ambasador al Japoniei în România și Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, în prezent deputat în Parlamentul României, dar și numeroși comisari generali și oficiali ai statelor participante.

„Concertul de astăzi reprezintă o celebrare a artei, creativității și dialogului dintre culturi. Prin puterea operei și a muzicii simfonice, ne dorim ca publicul internațional să descopere atât bogăția patrimoniului nostru cultural, cât și forța creativă a scenei lirice românești contemporane”, a afirmat comisarul general al Pavilionului României, Ferdinand Nagy, în deschiderea momentului de gală.


Orchestra Operei Naționale București va susține recitaluri și concerte în Pavilionul României și pe 5, 6 și 7 septembrie, oferind vizitatorilor o experiență muzicală unică.

Fondată în 1921, Orchestra Operei Naționale București este una dintre cele mai importante orchestre ale României. Prin repertoriul său divers și colaborările cu dirijori și soliști de renume din țară și din străinătate, orchestra contribuie la dezvoltarea artei muzicale și la promovarea culturii românești pe plan internațional. Profesionalismul și pasiunea membrilor săi consolidează prestigiul cultural al României în lume.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să sprijine inițiativele culturale care reflectă creativitatea, talentul și valoarea artiștilor români, oferind publicului internațional acces la o cultură autentică și conectată la dialogul global.





Citește și:
MAE: Atenționare de călătorie pentru Portugalia. Greva personalului de asistență tehnică la sol la nivelul aeroporturilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii