Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:38 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Atenționare de călătorie pentru Irlanda din cauza furtunii Agnes

ro

26 Sep, 2023 19:35 918 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Unsplash
  • Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul de Meteorologie local a emis o prognoză de intensificare a vântului și de furtună pentru ziua de miercuri, 27 septembrie 2023, în intervalul orar 7.00 - 24.00, pentru majoritatea comitatelor irlandeze.
 
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul de Meteorologie local a emis o prognoză de intensificare a vântului și de furtună pentru ziua de miercuri, 27 septembrie 2023, în intervalul orar 7.00 - 24.00, pentru majoritatea comitatelor irlandeze.
 
Vântul va avea viteze de până la 130 km/h, în rafale, iar în zonele de coastă va genera valuri înalte, care pot conduce la inundații, fiind emis un cod portocaliu în acest sens. Mai multe informații actualizate pot fi accesate pe site-ul Serviciului de Meteorologie irlandez, la adresa https://www.met.ie/warnings.
 
Aeroportul Dublin nu a emis comunicate cu privire la posibile perturbări ale zborurilor, dar se recomandă cetățenilor români să verifice actualizările postate pe site-ul aeroportului, la adresa de Internet https://www.dublinairport.com/latest-news.
 
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.
 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, a încheiat sursa citată.
 

Citește și:
Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman cu Președintele Parlamentului georgian, Shalva Papuashvili
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii