MADR Peste 179 de milioane de euro pentru bunăstarea animalelor. Sprijin ferm pentru fermierii români din sectoarele suin și avicol
MADR: Peste 179 de milioane de euro pentru bunăstarea animalelor. Sprijin ferm pentru fermierii români din sectoarele
130
Marime text

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vine în sprijinul fermierilor români din sectoarele suin și avicol cu fonduri substanțiale destinate creșterii standardelor de bunăstare a animalelor.
Măsura are rolul de a compensa costurile suplimentare și pierderile de venit suportate de crescători ca urmare a aplicării unor cerințe riguroase de creștere, care depășesc normele de bază.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), susține fermierii români din sectorul zootehnic prin măsura de sprijin DR-06 „Bunăstarea animalelor”, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023–2027.
Pentru anul de angajament 2026, au fost depuse 559 de cereri inițiale, valoarea totală a sprijinului financiar solicitat ridicându-se la 179.092.538 euro.
Până la această dată, pentru activitatea din primele nouă luni ale anului (trimestrele I, II și III 2026), fermierii au depus deja 1.139 de deconturi justificative, în valoare cumulată de 86.479.856 euro, reprezentând plăți pentru categoriile porci grași, pui de carne și pui de curcă.
„Fermierii din sectorul zootehnic au nevoie de sprijin constant și acordat la timp. Pachetul financiar de peste 179 de milioane de euro alocat bunăstării animalelor oferă predictibilitate și stabilitate crescătorilor români de porci și păsări.
Urmărim ca fondurile europene să ajungă la timp în conturile crescătorilor care investesc în standarde ridicate de producție, garantând astfel produse sigure, de calitate superioară pentru consumatori și competitivitate pe piață.
În același timp, continuăm simplificarea procedurilor administrative, astfel încât fermierii să dedice mai puțin timp birocrației și mai mult dezvoltării propriilor ferme”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Situația cererilor și a sumelor solicitate pe pachete de sprijin:
1. Pachetul a) – Bunăstarea porcinelor
• Cereri inițiale înregistrate: 257 de cereri, cu un buget estimat de 81.009.615 euro;
• Deconturi depuse (Trimestrele I, II și III 2026 – porci grași): 605 deconturi, în valoare de 34.329.301 euro.
2. Pachetul b) – Bunăstarea păsărilor
• Cereri inițiale înregistrate: 302 cereri, cu un buget estimat de 98.082.923 euro;
• Deconturi depuse (Trimestrele I, II și III 2026 – pui de carne și pui de curcă): 534 deconturi, în valoare de 52.150.555 euro.
Pentru a facilita accesul la fonduri și a reduce timpul de procesare, depunerea tuturor documentelor se face exclusiv online, prin platforma electronică disponibilă pe www.apia.org.ro.
Calendarul etapelor următoare:
• Ianuarie 2027:
◦ Depunerea decontului justificativ pentru Trimestrul IV 2026 (pentru porci grași, pui de carne și pui de curcă);
◦ Depunerea decontului justificativ anual (pentru animale de reproducție – scroafe/scrofițe montate, găini ouătoare și găini de reproducție rase grele);
◦ Deschiderea sesiunii de depunere a cererilor inițiale pentru anul 2027 (începând cu prima zi lucrătoare a anului).
* Până la 30 iunie 2027: Finalizarea tuturor plăților aferente anului de cerere 2026.
Ghidurile informative și condițiile de eligibilitate stabilite prin OMADR nr. 537/2024 pot fi consultate accesând secțiunea dedicată intervenției DR-06 pe pagina oficială APIA.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


