Lucrările de modernizare a iluminatului public continuă în mai multe zone din Constanța
Lucrările de modernizare a iluminatului public continuă în mai multe zone din Constanța
30 Jun, 2026 09:28
ZIUA de Constanta
184
Marime text
184
Marime text
Lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public continuă în această săptămână în mai multe zone din municipiul Constanța. Intervențiile fac parte din proiectul de înlocuire a infrastructurii existente cu un sistem modern, eficient energetic și adaptat cerințelor actuale.Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța această etapă, echipele execută lucrări specifice fiecărei zone de intervenție, de la demontarea elementelor vechi până la realizarea noii infrastructuri și instalarea componentelor necesare funcționării viitorului sistem de iluminat.
În această săptămână se lucrează în următoarele locații:
- Strada Soveja, pe tronsonul cuprins între bulevardul B. Ștefănescu Delavrancea și strada Baba Novac – continuă demontarea rețelei și a stâlpilor existenți;
- Bulevardul I.C. Brătianu – se montează noua rețea de alimentare, fiind executate săpături și lucrări de refacere a suprafețelor afectate;
- Strada Termele Romane – continuă pozarea cablurilor electrice, realizarea fundațiilor și refacerea zonelor în care s-a intervenit;
- Bulevardul Tomis, pe tronsonul dintre strada Suceava și bulevardul Aurel Vlaicu – se desfășoară lucrări de demontare a stâlpilor din beton;
- Cartierul Tomis Nord – lucrările continuă prin executarea fundațiilor, montarea rețelelor electrice și instalarea noilor stâlpi de iluminat.
Mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru inconvenientele create. Investițiile în modernizarea iluminatului public contribuie la creșterea siguranței în trafic, reducerea consumului de energie și îmbunătățirea calității infrastructurii urbane din municipiul Constanța- a mai precizat sursa citată.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


