Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:39 20 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La debutul sezonului estival, COAL în parteneriat cu ANPC au inițiat o dezbatere pentru a veni în sprijinul agenților economici de pe litoralul românesc

ro

22 Jun, 2020 15:45 1395 Marime text
  • Conferință, la Constanța, alături de membrii COAL și ANPC
  • „Calitatea nisipului este importantă, mai ales în această perioadă în care se pare că pericolul COVID nu a trecut”
Conferința Prevenție vs. Sancțiune, Consiliere vs. Control organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a creat un spațiu de dezbatere pentru a explica în detaliu măsurile de siguranță care trebuie implementate pe litoral.

În cadrul evenimentului care și-a propus să dezbată unul dintre cele mai nevralgice subiecte - dihotomia Prevenție vs. Control / Consiliere vs. Sancțiune - și să vină în sprijinul business-urilor care activează în zonele turistice din România au luat cuvântul Sebastian BUȘI, președinte COAL, Eduardt Cozminschi, președinte ANPC și Paul Anghel, Director General ANPC.
 
Conferința desfășurată pe 18 iunie, la Constanța, a adus la masa discuțiilor atât reprezentanți ai autorității de control, cât și antreprenori și reprezentanți ai mediului de afaceri din sectorul HORECA.
 

“Am simțit că este nevoie de o întâlnire de acest gen având în vedere că debutul acestui sezon estival este un pic mai special și este nevoie de o pregătire mai elaborată a agenților economici pentru redeschiderea activităților HORECA după restricțiile cauzate de pandemia COVID-19. Având în vedere că platforma Clubului Oamenilor de Afcarei Liberali are ca obiectiv facilitarea interacțiunii mediului de afaceri cu decidenții politici ni s-a părut de bun augur o astfel de acțiune.”, a declarat Sebastian Buși, Președinte COAL.


Reprezentanții ANPC au explicat celor prezenți cum să recunoască echipele de agenți care îi vor vizita, care sunt obligațiile legale pe care le au, ce trebuie să conțină eticheta alimentară, care sunt condițiile de depozitare corecte pentru alimente, dar și detalii privind obligațiile hotelurilor și ale proprietarilor de plaje.

“Fiecare operator economic care administrează o plajă trebuie să poată pune la dispoziția agentului de control registrul de evidență a calității apei și să asigure cel puțin 8 metri pătrați de de zonă de uscat de persoană. Și calitatea nisipului este importantă, mai ales în această perioadă în care se pare că pericolul COVID nu a trecut.”, a declarat Paul Anghel, Director General ANPC.

„Consider oportun și folositor că - în contextul modificărilor legislative cauzate de pandemia cu Covid-19, care au întârziat începerea sezonului de vacanțe la malul Mării Negre, în România, în acest an – Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali își informează membri prompt referitor la toate aceste noi reglementări. Mă bucur să mă aflu alături de colegii mei liberali pentru ca, în calitate de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, să pot contribui activ la consilierea mediului de afaceri din punctul de vedere al respectării drepturilor consumatorilor.”, a declarat Eduardt Cozminschi - Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.


Platforma COAL susține și promovează inițiativa, spiritul întreprinzător și antreprenoriatul în România. Dezbaterile COAL-live! sunt urmărite săptămânal de peste 10.000 de oameni de afaceri din toate județele României pe pagina de Facebook Organizația Oamenilor de Afaceri Liberali.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii