Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:03 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii din cadrul IJJ Tulcea, prezenți la datorie cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii

ro

20 Apr, 2023 13:37 995 Marime text
Sursa foto: IJJ Tulcea

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine și siguranță  publică pe timpul slujbelor  religioase oficiate cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Misiunea acestora este de a asigura protecția participanților și desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță.
 
Mâine, 21 aprilie, începând cu ora 08.30, jandarmii  vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii și Fântâna de Leac din orașul Măcin,  județul Tulcea,  cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea hramului bisericii.
 
„Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Tulcea recomandă tuturor celor care vor participa la manifestările religioase să manifeste răbdare și să adopte un comportament civilizat, să evite implicarea în conflicte de orice natură,  să respecte recomandările forțelor de ordine, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale.
 
 
De asemenea, ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranța publică,  cetățenilor li se recomandă să apeleze, în caz de urgență, numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine și siguranță publică”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii