Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va contesta decizia de carantinare

ro

25 Jan, 2022 10:32 1308 Marime text
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va contesta decizia de carantinare. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu care a menționat că vor fi oferite mai multe detalii curând. 

Reprezentanții Arhiepiscopiie Tomisului au menționat ieri că vor fi contestate și sancțiunile primite de ÎPS Teodosie pentru încălcarea carantinei. 

Amintim că prelatul a fost sancționat contravențional după ce ar fi participat la o slujbă religioasă, apoi pentru participarea la un eveniment dedicat Micii Uniri pe faleza Cazinoului din Constanța și, ulterior, pentru că a participat la o conferință de presă, deși ar fi trebuit să fie în carantină pentru că s-a întors din Iodania, țară încadrată pe lista roșie. 

Conform lui Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei, ÎPS Teodosie ar fi aflat în timpul conferinței de presă că i-a venit pe adresa de e-mail decizia de carantinare de la DSP București, prin care s-a luat decizia ca în perioada 20-29 ianaurie 2022 ar trebui să se izoleze la domiciliu. Întrebat de către reporterii ZIUA de Constanța dacă ÎPS Teodosie a completat formularul de localizare, Eugen Tănăsescu a punctat că nu știe ce s-a întâmplat la întoarcerea în țară din Iordania.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au precizat că IPS Teodosie a efectuat testul RT-PCR cu o zi înainte de revenirea din Iordania, rezultatul acestuia fiind negativ.

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii