Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:10 25 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Arhiepiscopia Tomisului va contesta cele trei amenzi primite de ÎPS Teodosie pentru nerespectarea carantinării (VIDEO)

ro

24 Jan, 2022 15:24 1376 Marime text
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a fost sancționat luni, 24 ianuarie 2022 de polițiștii IPJ Constanța de trei ori pentru că nu ar fi respectat măsurile de carantinare. 

Prelatul a fost sancționat după ce ar fi participat la o slujbă religioasă, apoi că a participat la un eveniment dedicat Micii Uniri pe faleza Cazinoului din Constanța și ulterior pentru că a participat la o conferință de presă. 

Conform lui Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei, ÎPS Teodosie ar fi aflat în timpul conferinței de presă că i-a venit pe adresa de e-mail decizia de carantinare de la DSP București, prin care s-a luat decizia ca în perioada 20-29 ianaurie 2022 ar trebui să se izoleze la domiciliu. Întrebat de către reporterii ZIUA de Constanța dacă ÎPS Teodosie a completat formularul de localizare, Eugen Tănăsescu a punctat că nu știe ce s-a întâmplat la întoarcerea în țară din Iordania.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au precizat că amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale.

„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS în jurul orei 13.00.

Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa.
În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. 
Ca atare, vor fi contestate.

E absurd să fii amendat fără să fii vinovat“ - au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.


Potrivit IPJ Constanța polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanța, participând la un eveniment, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.


Aceasta este a treia amendă, toate trei fiind de câte 1000 de lei. 

UPDATE: 

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Eugen Tănăsescu a precizat că la data la care ÎPS Teodosie s-a întors în țară, Iordania nu era în zona roșie. 

Totodată, Eugen Tănăsescu a menționat că ÎPS Teodosie a ales să se carantineze la sediul Palatului arhiepiscopal din Constanța. 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii