Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis Noi restricții Covid-19. Elevii vor intra în vacanță începând de luni (video)

ro

20 Oct, 2021 19:20 3322 Marime text
  • Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă în această seară.
  • A anunțat noile restricții care vor urma să fie impuse în România.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că circulația va fi restricționată pe timp de noapte pentru cei nevaccinați.

De asemenea, președintele a anunțat că de luni elevii vor intra în vacanță timp de două săptămâni. Vacanța va fi valabilă și pentru gimnaziu și liceu.

De luni, masca devine obligatorie peste tot

Certificatul Verde este valabil pentru majoritatea activităților.

Iată declarația completă a președintelui.

Bună seara! Tocmai s-a încheiat o ședință convocată de ieri. Am discutat despre vaccinare, despre școli și despre restricții. Vreau să fiu foarte clar, dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție este vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu este așa. În vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, s-au relaxat, pandemia practic nu mai are impact. În partea noastră a Europei, unde lumea este reticentă, suntem în plin val pandemic, iar la noi în România s-a declanșat o adevărată catastrofă. 
Dacă vreți să nu ajungeți la spital sau la terapie intensivă, vaccinați-vă!. Noi ca societate, să scăpăm de pandemie. Până atunci, din păcate este nevoie de restricții prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili.. Până ajung la restricții o să spun câteva cuvinte despre școli. Școlile sunt puternic afectate, prin elevii infectați, dar și profesorii și .. .care se îmbolnăvesc.

Astăzi s-a decis ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar dar și pentru general și liceal. Începând de luni este vacanță. 
Începând de luni, masca devine obligatorie peste tot, și în interior și în exterior. 
Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții, care vor intra în vigoare de luni. Guvernul va hotărî în cel mai scurt timp, vineri, ce restricții intră în vigoare. Vreau să dau doar câteva exemple, va fi restricționată circulația noaptea, excepție făcând cei vaccinați și cei cu legitimația de serviciu, În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Aceste lucruri se vor îmbunătăți pe măsură ce lumea înțelege să se vaccineze. Până atunci vă doresc tuturor multă sănătate, a declarat Iohannis.


Miercuri, au fost raportate 17.158 de noi cazuri de COVID-19 și 423 de decese, dintre care 9 anterioare. La terapie intensivă sunt internați aproape 1.800 de pacienți - un nou record.

Declarațiile au loc în urma unei ședințe convocate de Iohannis la Cotroceni, la care au luat parte premierul interimar Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății, Attila-Zoltán Cseke, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.






 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii