Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:10 14 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă o victimă a atacului de la Spitalul Săpoca a murit

ro

20 Sep, 2019 13:17 316 Marime text

Vineri, Ministerul Sănătății anunţă că a fost informat că o altă victimă a agresiunii de la Spitalul Sapoca, internate la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din Capitală, a decedat.

Astfel, numărul deceselor a crescut la șapte.

Pacientul avea 74 de ani şi suferise o intervenție chirurgicală complexă, iar pe toată perioada tratamentului a fost în stare gravă, intubat, instabil hemodinamic, ventilat mecanic, precizează Ministerul Sănătății, conform Mediafax.

În prezent, în București se mai afla internat un singur pacient. Este vorba despre bărbatul internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca care este stabil, conștient si cooperant, afându-se în Reanimarea Secției de Neurochirurgie.

La finalul lunii august, un bărbat în vârstă de 38 de ani din localitatea Săgeata, județul Buzău, a atacat cu un stativ, 13 pacienți ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca. Șapte dintre aceștia au murit.

Bărbatul a fost prins în curtea spitalului de un echipaj de poliție care se era în zonă.

Sursă foto: Google Maps
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii