Știri România Înfiorător! Pacienți bruscați și loviți la Spitalul de Psihiatrie Săpoca!
Știri România: Înfiorător! Pacienți bruscați și loviți la Spitalul de Psihiatrie Săpoca!
18 Jun, 2025 11:04
ZIUA de Constanta
258
Marime text



Luni, la Secția Ojasca a Spitalului de Psihiatrie Săpoca s-a prezentat o comisie din cadrul Consiliului de Monitorizare care a constat mai multe nereguli în ceea ce privește monitorizarea și îngrijirea pacienților internați. Potrivit unor surse s-a constat că bolnavii nu erau verificați dacă prezintă sau nu semne vitale și mai mult, unii erau bruscați și chiar bătuți, relatează știripesurse.ro.
„La data de 17 iunie a.c., polițiștii din Buzău au fost sesizați de către reprezentantul unei structuri cu atribuții de control cu privire la faptul că, din actele de verificare ale unui control aflat încă în derulare, au rezultat nereguli privind monitorizarea și îngrijirea pacienților unei unități medicale de neuropsihiatrie și pentru măsuri de siguranță din Buzău.
În urma sesizării, a fost constituită o echipă complexă de polițiști, care a demarat cercetări specifice, sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea celor sesizate, cu mențiunea că structura care a sesizat a precizat că, la finalizarea controlului, urmează să pună la dispoziția polițiștilor raportul cuprinzând concluziile”, potrivit unui comunicat al IPJ Buzău.
Potrivit surselor citate sesizarea a fost făcută ieri (marți), din partea unui reprezentant al Consiliului de Monitorizare a implementării Convenții ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că, începând cu data de 16 iunie 2025, la Secția Ojasca s-a prezentat o comisie din cadrul Consiliului de Monitorizare care a constat mai multe nereguli în ceea ce privește monitorizarea și îngrijirea pacienților internați, în sensul că, în registrul de contenționare a pacienților sunt consemnate date cu privire la monitorizarea semnelor vitale ale pacienților, deși în urma vizionării înregistrărilor surprinse de sistemul de supravegherea video, s-a constatat faptul că niciun cadru medical nu a monitorizat efectiv aceste aspecte, precum și faptul că mai mulți pacienți au fost îngrijiți defectuos, în sensul că au fost bruscați și loviți cu palma, spun sursele menționate.
Totodată, s-a stabilit că, la data de 23 iunie 2025 va fi finalizat controlul, urmând ca polițiștilor să le fie pusă la dispoziție o copie a raportului cuprinzând abaterile constate în urma efectuării controlului.
În cauză a fost înregistrat dosar penal cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu și sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt
Citește și
Individul suspectat că ar fi distrus o stație de autobuz din Constanța, internat la Psihiatrie (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii