Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:57 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Monitorul Oficial Compania Radionav, dizolvată! Ce se întâmplă cu sistemele de comunicaţii publice

ro

04 Oct, 2019 00:00 3270 Marime text

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Companiei Naţionale de Radiocomunicaṭii Navale Radionav SA a fost convocată în data de 3 septembrie 2019, fiind luată hotărârea cu nr. 1, conform Monitorului Oficial al României.


Astfel, în urma şedinţei din septembrie, s-a decis dizolvarea societăţii, iar conform deciziei, administratorii societăţii nu mai pot întreprinde operaţiuni noi în numele şi pentru societate. După expirarea termenelor legale, societatea va intra în lichidare.


Pentru realizarea operaţiunilor de lichidare, se numeşte ca lichidator al societăţii practicianul în insolvenţă A&A Consultants SPRL, cu sediul în Bucureşti. Odată cu intrarea în funcţie a lichidatorului, în conformitate cu legislaţia, încetează mandatul acordat administratorilor societăţii.


Lichidatorul va îndeplini atribuţiile legale de valorificare a bunurilor în vederea stingerii datoriilor, mai puţin sistemele de comunicaţii necesare desfăşurării serviciului public, bunuri care sunt de uz şi de interes public, aşa cum au fost definite şi prezentate în actele semnate de Guvernul României, respectiv: Sistem Goniometric VHFRDF, Sistem MAVTEX, Sistem A1 VHF, Sistem A2 MFHF, pentru care şi-au manifestat interesul de la prelua Autoritatea Navală Română şi Autoritatea Naţională pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii (ANCOM).
După terminarea operaţiunilor de lichidare, lichidatorul judiciar va solicita radierea societăţii. Gheorghe Bucur, directorul general al Radionav, a semnat contractul cu lichidatorul judiciar.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii