Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iaurtul expirat nu mai trebuie aruncat

ro

15 May, 2022 18:57 1929 Marime text
  • Retailerul britanic COOP renunță la termenul de garanție prezent pe iaurturile marcă proprie, în încercarea de a reduce risipa alimentară.

42.000 tone de iaurt în valoare de 100 milioane de lire (127,6 milioane dolari) sunt aruncate anual în gospodariile din Marea Britanie din cauza expirării termenului tipărit pe ambalaj.

În prima fază firma britanică va înlocui formularea „expiră la…” cu recomandarea “a se consuma înainte de…” Compania a afirmat că 6 milioane de oameni din Marea Britanie consumă un iaurt în fiecare zi, iar cercetările de la WRAP au arătat că 50% dintre iaurturi sunt aruncate cu ambalajul intact, motivul fiind, în 70% din cazuri, eticheta cu dată limită depășită.

Nick Cornwell, șeful departamentului tehnic alimentar la COOP, a declarat: “Iaurtul poate fi consumat în siguranță dacă este păstrat nedeschis în frigider, așa că am făcut trecerea de la „data limită de consum” la „recomandat a se consuma înainte de” pentru a ajuta la reducerea risipei de alimente. Aciditatea iaurtului asigură o conservare naturală și vrem să încurajăm cumpărătorii să-și folosească simțurile cu privire la calitatea iaurtului lor, chiar dacă acesta a depășit termenul maxim. ”

Testele arată că iaurtul este sigur pentru consum încă 3 săptămâni după data de expirare, principala modificare care apare ține de gust(va fi mai acrișor). Se obține și un efect probiotic accentuat, un iaurt fermentat conține mai multe colonii de lactobacili benefice pentru sănătate.
COOP va introduce data recomandată pentru iaurturi marcă proprie din mai și va avea întreaga gamă modificată până în octombrie 2022.

„Încurajăm toate întreprinderile din sectorul alimentar să urmeze cele mai bune practici WRAP/FSA/DEFRA și să identifice locurile în care produsele, în special produsele lactate, pot avea o dată limită de consum majorată și să facă această schimbare ori de câte ori este posibil. Această inițiativă arată ce oportunitate fantastică avem pentru a opri risipa inutilă de alimente.”


Sursa Facebook/Mihaela Bilic
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii