Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:01 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărâre adoptată de Guvern Românii care găzduiesc refugiați din Ucraina vor primi bani de la stat

ro

11 Mar, 2022 17:08 1859 Marime text
Imagine din Vama Isaccea cu refugiați ucraineni A fost ședință de Guvern.

Actele normative aprobate în ședința Guvernului României din 11 martie 2022 sunt următoarele: 
 
 
 
I. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
 
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă. nr. 129/2021, privind implementarea formularului digital de intrare în România, cu modificările şi completările ulterioare
 
Guvernul a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 129/2021 privind Formularul digital de intrare în România referitor la identificarea contacților unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, precum și măsurile referitoare la carantinarea persoanelor.

Măsura este luată ca urmare a încetării stării de alertă instituită pe teritoriul României și, respectiv, încetarea aplicabilității măsurilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

Conform prevederilor OUG nr. 129/2021, în vederea identificării contacţilor unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, pe perioada pandemiei de SARS-CoV-2 persoanele aveau obligația de a completa Formularul digital de intrare în România, cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României sau în maximum 24 de ore de la intrarea în țară.

Formularul digital nu va mai fi obligatoriu pe teritoriul național, dar va fi funcțional pentru cetățenii români care călătoresc în afara granițelor.
 
II. HOTĂRÂRE DE GUVERN

1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru situații de urgență București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina găzduiți de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne
 
Prin acest act normativ, se stabilește mecanismul concret prin care persoanele fizice ce găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana acestora.

Astfel, va fi acordat un sprijin financiar de 20 lei/persoană cazată/zi pentru acoperirea cheltuielilor necesare asigurării hranei unui număr mediu de 15.000 cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, pentru o perioadă de 60 de  zile.

În acest sens, a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2022, pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu suma de 18 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii