Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR „Electoratul nostru nu se vinde pe o sticlă de ulei" (galerie foto)
Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR: „Electoratul nostru nu se vinde pe o sticlă de ulei" (galerie foto)
3860
Marime text
Organizaţia
de Femei a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România
(UDTTMR) a organizat, sâmbătă, o manifestare dedicată „Implicării femeii
tătare în acţiuni cultural-artistice", eveniment ce a reunit
aproximativ 200 de invitaţi. Ajunsă la cea de-a patra ediţie, acţiunea
de anul acesta a cuprins o serie de momente artistice al căror obiectiv a
fost acela de a pune în valoare latura cultural-artistică a
tătăroaicelor. La eveniment au fost prezenţi preşedintele UDTTMR, Gelil
Eserghep, deputatul Aledin Amet, actualul candidat
la deputăţie al uniunii, Varol Amet, muftiul Muurat Iusuf, şeful
Cultului Musulman din România, dar şi candidaţi USL Constanţa la
alegerile parlamentare din 9 decembrie şi anume deputatul Eduard Martin
(Colegiul 6), consilierul judeţean Mircea Titus Dobre (Colegiul 7) şi
senatorul Alexandru Mazăre (Colegiul 3). În acest context, preşedintele
UDTTMR a vorbit despre rolul femeii în păstrarea identităţii cultural
artistice a tătarilor, precum şi despre instituţia familiei care, în
opinia sa, a rezistat şi a evoluat mai ales datorită femeii.
La rândul lor, aspiranţii la mandatul de deputat, Mircea Titus Dobre şi Eduard Martin, au vorbit despre ceea ce înseamnă comunitatea tătară în Dobrogea, în judeţul Constanţa, pentru patrimoniul cultural românesc.
„Nu trebuie să ne pierdem dreptul de a avea un reprezentant în Parlament"
În altă ordine de idei, Gelil Eserghep a subliniat
importanţa faptului că tătarii au un candidat la mandatul de deputat, în
persoana lui Varol
Amet: „Nu trebuie să ne pierdem dreptul de a avea un reprezentant în
Parlament", a declarat preşedintele uniunii. În acelaşi context,
Eserghep a declarat că UDTTMR a stabilit ca îndemnul către etnicii săi
să fie acela de a vota, pentru Senat, cu aspiranţii USL. „Este pentru
prima oară când încercăm să coagulăm cât mai mult din forţa noastră.
Electoratul nostru nu se vinde pe o sticlă de ulei şi pe o pungă de
zahăr. Electoratul nostru merge pe argumente", a precizat preşedintele
UDTTMR.
Nu mai puţin important, Gelil Eserghep a anunţat că, pe 13 decembrie, la Pavilionul Expoziţional va fi sărbătorită Ziua Etniei Tătare în România, România fiind singura ţară din lume în care este marcată această zi. La eveniment sunt aşteptate să participe peste o mie de persoane.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


