Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:35 13 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gala PatriotFest. A participat ministrul Apărării Naționale. Ce premii s-au dat

ro

19 Nov, 2019 21:00 406 Marime text
Gala celei de-a treia ediții a concursului de inovare pentru securitate națională, PatriotFest, s-a desfășurat marți, 19 noiembrie, la Palatul Cercului Militar Național, în prezența ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.
 
În cadrul ceremoniei au fost premiate cele mai bune proiecte ale ediției 2019, premiul PatriotFest fiind acordat echipei formate din Rebeca Tudor, Cristian Kusko, Mihai Kusko și Avram Andrei pentru „masca de fază spirală pentru comunicații optice și cuantice” (înregistrarea de informații securizate într-un anumit tip de transmisie a luminii).
 
Celelalte premii ale categoriilor de concurs - Agilitatea cunoașterii, Optimizarea performanței umane, Siguranța pericolului și Creativitate pentru securitate - au fost acordate unor echipe care au dezvoltat prototipuri funcționale în domenii diverse, precum ascunderea textului în imagine sau în sunet, soluții de securizare a documentelor clasificate sau a imaginilor împotriva falsificărilor, transcrierea materialelor audio în limba română, prognoze de înaltă acuratețe cu privire la consumul de energie sau dezvoltarea unor soluții pentru contaminările biologice.
 
Două premii din categoria „Tânăra Speranță” au fost înmânate echipelor care au intrat în concurs cu utilizarea analizei fractale în modelarea avansată a sistemelor teritoriale și cu un algoritm pentru dezvoltarea de produse mecatronice.
 
Gala PatriotFest este organizată de New Strategy Center în parteneriat cu reprezentanții instituțiilor din Sistemul national de aparare, ordine publică si siguranță națională.
 
La eveniment au luat parte și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, precum și reprezentanți din partea Ministerului Educației, ai mediului academic și cercetători științifici militari și civili, precum și comunitatea formată în jurul concursului național de inovare PatriotFest.
 
Concursul național de inovare în domeniul securității și apărării PatriotFest își propune să unească lumile creatorilor și consumatorilor de inovare pentru un viitor mai sigur și mai integrat tehnologic. Susținerea performanței românești înseamnă nu numai dezvoltarea unei platforme de sprijin și de recompense pentru inovare, dar și o curajoasă încercare de oprire a fenomenului de exod al creierelor.
 
De-a lungul celor trei ediții, inovatorii români și-au prezentat proiectele, printre care senzori revoluționari, tehnologii de inteligență artificială care transformă fișiere audio în text, securizarea documentelor și a comunicării electronice sau aplicații pe blockchain cu aplicare în securitatea fluxurilor de bunuri, sub formă de prototipuri funcționale. Tematicile sunt împărțite pe categorii largi, dar importante pentru viitor, precum agilitatea cunoașterii, optimizarea performanței umane, siguranța pericolului și creativitate pentru securitate.

Sursă foto: MApN
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii