Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:58 17 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO+VIDEO Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în control pe plaja din Mamaia

ro

17 Jul, 2026 13:48 555 Marime text
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, efectuează astăzi, 17 iulie 2026 o vizită pe plajă în Stațiunea Mamaia. 

Din primele informații, ministrul verifică măsurile luate de ABADL în sezonul estival pe litoralul românesc. 

De asemenea, a convocat la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral din Constanța, o întâlnire de lucru pe tema acestor măsuri luate de ABADL în sezonul estival pe litoralul românesc. 

La sosirea pe plajă, ministrul a precizat că pentru moment face verificări pe teren urmând ca toate concluziile să fie prezentate în cadrul conferinței de presă organiztaă la ora 15.00 la sediul ABADL. 

Pe plaja din zona Crazy a fost găsită o terasă care trebuia demolată.

I-am notificat să o dezafecteze, de o lună și ceva, procedura este lungă. I-am identificat, am pus măsura dezafectării, nu au respectat-o, au fost sancționați, am transmis instituțiilor cu care avem protocoale de colaborare din Constanța și am așteptat 15 zile conform procedurii legii 50. Am ajuns la faza la care am fost obligați să notificăm caa în termen de 5 zile să părăsească amplasamentul de la această construcție.
 
Deci, de fapt, undeva la 80% din clădirile astea care sunt perfect legale și au luat autorizațiile și este totul în regulă. Dar au mai amplasat și această terasă de 1.000 de metri pentru care nu aveau nicio autorizație. Întrebarea mea este dacă ar fi pus, de exemplu, în loc de podea doar canapelele, doar mesele, pentru acelea, de exemplu, nu mai aveau nevoie de nicio autorizație, nu? Sau aveau nevoie? - a precizat ministrul Diana Buzoianu. 

În replică i s-a transmis că s-ar fi putut prinde în acord zone de amenajare de umbrire, dar care să aibă destinații pentru umbrire, adică pentru copii, pentru activități recreative. 

„Pentru că procedura noastră pentru evenimente implică o perioadă de pregătire a evenimentului, evenimentul în sine – cât durează: o zi, două, trei – și o perioadă de evacuare. E, acest acest aspect implică că, după consumarea evenimentului, trebuie să-ți ridici amenajarea pentru eveniment“ - a transmis un angajat. 

Un alt control a fost efectuat în zona Fratelli. 

În momentul în care au văzut că am aplicat sancțiunile și că s-au dărâmat beach-barurile ilegale, au venit cu documentația și ne-au zis: „Gata, facem PUZ. Nu făcuseră PUZ de ani de zile. Deci în momentul în care se vor aplica legile, asta este de fapt mesajul, autoritățile vor veni și vor spune: "A, înțelegem că nu se mai poate fără documentație corect și o să se apuce." Domnule, de ce ar fi nevoie aici? ar fi nevoie de cumva de toată lumea trebuie să tragă la aceeași căruță. În momentul în care noi ne vom alinia constructiv pe treaba asta, noi vom face un turism de calitate. Atât ar trebui să se schimbe PUZ-ul.
Fără reguli nu funcționează. Așteptăm PUZ-ul care va reglementa din punctul meu de vedere urbanistic tot, tot ce înseamnă lucruri, beach baruri, zone, suprafețe, tot.
Aici depinde foarte mult de autoritățile de la nivel local pentru că PUZ-urile se aprobă la nivel local. Dar eu ce vă pot spune este că din perspectiva Ministerului Mediului, Administrația Bazinală Dubrogea Litoral va avea ca o prioritate și construcția pentru anul viitor, adică în sensul de a aplica sancțiuni acolo unde au fost găsite nereguli, dar pe termen mediu lung noi trebuie să ne uităm la cum putem să construim ca plajele din România să aibă și zone de terase și zone de umbră și zone de perdele forestiere și zone de șezlonguri și zone libere pentru pentru oameni care vor să vină cu prosop pentru absolut toată lumea. Asta este ceea ce ne dorim.
Și deja înțeleg că de joia viitoare are loc prima întâlnire mai punctuală pentru a vedea cum să putem să demarăm acest proces de PUZ.
Respectăm legea, putem să facem, ne asumăm ca în fiecare an că putem să dăm tot la o parte, dar în situația actuală, la momentul actual, riscăm să ne jucăm cu o poveste care e foarte sensibilă, apropo de turism, ceea ce nu știu dacă ne dorim la momentul actual, dacă cineva își dorește lucrul ăsta, adică să ne apucăm să facem un șantier aici“ - a transmis ministrul




PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii