Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 15 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Poliția Română Peste 30 de percheziții în județele Covasna, Harghita și Brașov! Destructurare a unui grup de crimă organizată implicat în contrabandă cu țigarete

ro

15 Mar, 2026 10:15 170 Marime text
Sursă foto: Poliția Română
 
  • Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna iulie 2025, în județul Covasna, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii materiale din contrabanda cu țigarete.
     
La data de 13 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Târgu Mureș și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Brașov, împreună cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Harghita, au pus în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Covasna, Harghita și Brașov, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă, conform Poliției Române.
 
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna iulie 2025, în județul Covasna, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii materiale din contrabanda cu țigarete.
 
Gruparea de criminalitate organizată, constituită pe o structură piramidală, s-ar fi aflat sub coordonarea directă a unei persoane, care se sustrage urmăririi penale și care ar fi avut rolul de a procura țigaretele și de a supraveghea activitatea de distribuție.
 
Pe un palier inferior s-au situat alte două persoane, care ar fi desfășurat activități de depozitare, transport și distribuire a țigaretelor către diferiți cumpărători.
 

Totodată, pe parcursul cercetărilor, au fost identificate mai multe persoane, care ar fi cumpărat cantități importante de țigarete, și care, la rândul lor, ar fi vândut țigarete către beneficiarii finali.
 
Investigațiile au reliefat că, în situația în care un client ar fi achiziționat cantități mai mari de țigarete, de regulă cel puțin un bax, acesta le-ar fi procurat fie direct de la liderul grupării de criminalitate organizată, fie prin intermediul celor două persoane.
 
De asemenea, din probele administrate a rezultat faptul că activitatea infracțională ar fi fost desfășurată într-o manieră conspirată, participanții evitând, în majoritatea cazurilor, utilizarea unor mijloace de comunicare.

 
Întâlnirile ar fi fost stabilite în mod direct, iar predarea țigaretelor provenite din contrabandă s-ar fi realizat, de regulă, în diferite locații din municipiul Sfântu Gheorghe, acestea fiind depozitate în diverse autoturisme, care erau în aparență abandonate în anumite zone.
 
Autovehiculele „depozit” ar fi fost mutate periodic, pentru a evita atragerea atenției.
 
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 64.500 de țigarete, 27.120 de lei, 6.000 de euro, un pistol cu aer comprimat, 15 butelii CO2, 65 de bile de cauciuc aferente, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
 
Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea a două persoane, membri ai grupului infracțional organizat.
 

În ziua de 14 martie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a unei persoane, pentru o perioadă de 30 de zile, față de a doua persoană, procurorii D.I.I.C.O.T. luând măsura controlului judiciar.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, precum și al polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.
 
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




Citește și:
Centrul INFOTRAFIC: Atenție, șoferi! Ceață densă pe Autostrada A2 București - Constanța! Vizibilitate sub 100 de metri pe mai mulți kilometri
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii