FOTO Federația Sindicatelor Libere din Învățământ Constanța protestează în fața Instituției Prefectului Județului Constanța.
FOTO: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ Constanța protestează în fața Instituției Prefectului


Sindicaliștii au transmis că acțiunile de protest vor continua și mâine, 5 septembrie 2025, urmând ca luni, în părima zi ed școală, pe 8 septembrie să participe la un protest de amploare anunțat la București.
De asemenea, miercuri pe 10 septembrie sindicaliștii protestează în fața Prefecturii alături de cele 4 confederații sindicale care au fost prezente și pe 27 august la acțiunea de protest.Organizăm acest protest fix pentru problemele care ard acum în învățământul preuniversitar. Am protestat în fiecare zi, iar luni ne organizăm și participăm la protestul din București. AU crecsut norma didactică, la unii profesori cu două ore, a crecsut numărul elevilor din clase, ss-au făcut comasări ce au condus la nivelul țării la dispariția a peste 500 de unități de învățământ. A scăzut valoarea plății cu ora.
Primul ministru a refuzat constat dialogul cu sindicatele din învățământ. În țară vor fi copii care vor parcurge distanțe mari pentru a-și continua studiile. Principalele victime vor fi copiii.
Nu suntem bolnavi după proteste, dar nu se dorește un dialog real și se iau măsuri care bulversează sistemul de învățământ. În prima zi de școală vom boicota activitățile făcute de obicei, nu participăm la festivități, în special dacă participă politicieni.
Vom refuza să fixăm ședințe cu părinții, nu vom lua manuale, nu le vom distribui, vom purta ecusoane sau banderole. Vrem respect pentru educație.
Referitor la boicotul zilei de luni, încă adunăm referendumurile.
Am avut o discuție la ISJ și am primit răspunsul că este criză de bani și atât poate țara acum“ - a transmis Mitică Iosif, liderul FSLI filiala Constanța.
citește și:
LIVE VIDEO+TEXTUPDATE. Protest amplu la Prefectura Constanța (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp