Ministrul Daniel David răspunde acuzațiilor sindicatelor- „Modernizarea educației implică dialog și autoreflecție”
Ministrul Daniel David răspunde acuzațiilor sindicatelor- „Modernizarea educației implică dialog și autoreflecție”
100
Marime text

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj oficial în urma reacțiilor federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, care au calificat drept „autoritariste” unele dintre declarațiile sale privind modernizarea educației.
Ministrul afirmă că a primit „cu surprindere” interpretările sindicatelor și subliniază că rolul acestora într-o democrație este esențial, la fel ca dreptul la protest. Daniel David precizează că a susținut mereu importanța dialogului social și că a urmărit cu atenție revendicările formulate de organizațiile sindicale, în limitele stabilite de legislație.
Redăm în integralitate răspunsul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, la poziția federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar cu privire la modernizarea educației:
Vineri, 5 Decembrie, 2025Am remarcat cu surprindere reacția sindicatelor repezentative din învățământul preuniversitar la unele declarații pe care le-am făcut în privința modernizării educației, considerându-le exemple de „autoritarism”.
Ca un democrat convins, cred că într-o democrație rolul sindicatelor și dreptul lor la diverse forme de protest sunt fundamentale. Am spus acest lucru mereu, public, și am fost atent la astfel de mișcări și de solicitări în cadrul lor (în condițiile permise de legislație).
De asemenea, cred că educația se face într-un ecosistem complex, în care sindicatul (ca formă de organizare) deține un rol important. Într-adevăr, educația se centrează pe elevi/studenți, având ca vectori principali profesorii (susținuți de personal de specialitate/administrativ), cu implicarea părinților și cu susținerea autorităților și a societății/mediului socioeconomic. Dar mai cred și că îndemnul meu la autoreflecție, pentru toți actorii din ecosistem, în contextul nevoii de modernizare a educației, este tot democratic, în condițiile în care modernizarea educației implică toți actorii, inclusiv sindicatele. Colaborăm, ca organizații independente, dar avem și puncte de vedere diferite, comentariile și propunerile în acest proces trebuind să funcționeze bidirecțional, așa cum știm că se cade și se practică într-o democrație.
Așa cum liderii de sindicat cunosc deja, îi reasigur de respectul meu pentru organizațiile pe care le reprezintă, iar ministerul are deschidere completă pentru propuneri ale sindicatelor care să contribuie la buna funcționare și la modernizarea educației- a transmis Prof. univ. dr. psih. Daniel David,Ministrul Educației și Cercetării, Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene.
Citește și:
Ministerul EducațieiProiect de 200 milioane lei pentru reducerea analfabetismului funcțional în școli
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


