Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 30 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Cum sunt păcăliți românii la magazinele de bijuterii. Detaliile ultimei acțiuni ANPC

ro

30 Jan, 2026 11:13 204 Marime text
sursa foto: ANPC
În vederea protejării intereselor economice ale consumatorilor și a asigurării respectării legislației în domeniul comercializării produselor din metale prețioase, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în data de 29 ianuarie 2026, acțiuni de control la nivel național.

Potrivit ANPC, în cadrul acestora au fost verificați peste 80 de operatori economici. Domeniul metalelor prețioase reprezintă un sector cu impact major asupra încrederii consumatorilor, având în vedere valoarea ridicată a produselor și necesitatea unei informări corecte, complete și transparente.

În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:

• 148 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 260.000 de lei
• 26 avertismente
• oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 92.000 de lei

• confiscarea a 3,8 kg de bijuterii
• oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 1 operator economic.

Principalele neconformități constatate au fost:


• nerespectarea drepturilor consumatorilor, prin îngrădirea nejustificată a dreptului de retur;
• utilizarea unor substanțe cu termen de valabilitate expirat în procesul de evaluare a bunurilor aduse de consumatori la casele de amanet;
• lipsa mijloacelor de cântărire, precum și a verificărilor metrologice aferente;
• inducerea în eroare a consumatorilor prin afișarea unor promoții ulterior expirării perioadei de desfășurare;
• utilizarea unui reactiv neconform în procesul de testare a metalelor prețioase;
• neafișarea prețurilor produselor oferite spre comercializare;
• comercializarea bijuteriilor fără menționarea prețului de vânzare exprimat în lei; • deținerea unei autorizații fără viză pentru anul în curs;
• lipsa certificatului de garanție;
• lipsa informării consumatorilor cu privire la modalitatea de comercializare a produselor/bijuteriilor, respectiv la bucată și nu la gram;

 • lipsa unei informări corecte, complete și precise a consumatorilor privind: titlul metalului prețios sau echivalentul acestuia în carate, greutatea produselor, tipul pietrelor prețioase și greutatea acestora.

„Piața metalelor prețioase trebuie să funcționeze cu transparență deplină, iar consumatorii trebuie să aibă certitudinea că produsele achiziționate sunt autentice, evaluate corect și conforme cu toate standardele legale. Orice abatere de la aceste principii subminează încrederea consumatorilor și integritatea pieței. ANPC nu va tolera abateri și va sancționa ferm orice operator care încalcă legea sau afectează consumatorii.”  a transmis Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.



Citește și:

Jaf ca în filme în BratislavaRomân acuzat pentru un furt de bijuterii de aproape un milion de euro





 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii