Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 12 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța APEX Developer & Contractor își extinde activitatea și deschide un nou punct de lucru în Constanța

ro

12 Dec, 2025 15:07 120 Marime text
Sursa foto: Pexels





Societatea APEX Developer & Contractor SRL a adoptat o serie de măsuri organizatorice și operaționale importante, prin Decizia nr. 1 din 2 iulie 2025.
 
Conform documentului semnat de asociatul unic și administratorul societății, Andy-Iulian Jalbă, conducerea companiei va fi exercitată în continuare de acesta, cu puteri depline pentru o perioadă de 50 de ani, durata de funcționare a societății menținându-se nedeterminată.
 

Societatea își păstrează obiectul principal de activitate – „Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (CAEN 4100)“ și renunță la obiectele de activitate secundare existente. Totodată, decizia prevede că se completează obiectul de activitate cu: fabricarea construcțiilor și structurilor metalice; lucrări de drumuri, autostrăzi, rețele utilitare și proiecte hidrotehnice; activități de demolare, pregătire a terenului, foraj și instalare; lucrări diverse de finisare; activități de inginerie, consultanță tehnică și management; dezvoltare imobiliară, închirieri și tranzacții imobiliareînchiriere și leasing de autovehicule, echipamente industriale, agricole și de construcții; servicii de cazare pentru perioade scurte;
activități de conservare și restaurare pentru patrimoniul cultural. 

De asemenea, APEX Developer & Contractor SRL a dispus închiderea punctului de lucru din orașul Otopeni, situat pe strada Păsării nr. 5-7, județul Ilfov.


În același timp, societatea deschide un nou punct de lucru în Municipiul Constanța, pe Strada Sulmona nr. 30.

Despre APEX Developer & Contractor

Potrivit Termene.ro, firma a fost înființată în 2017 și se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Adresa sediului social este pe strada Milano nr. 32, Constanța, județul Constanța. Firma are și un punct de lucru pe strada Sulmona nr. 30, Constanţa.

Asociat unic și administrator al societății este Jalbă Andy-Iulian. El mai figurează ca administrator la   Brătianu 211 SRL.


Pentru anul fiscal 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 2.442.807 lei, un profit de 57.456 lei, la un număr de 10 angajați și datorii de peste 3.300 lei.

Investiția de pe malul lacului Siutghiol
 
Reamintim că Apex Developer & Contractor SRL a vrut să edifice un bloc de patru etaje în zona Lac Siutghiol, Parcela A 510/7 (Lot 3 și Lot ),  Constanţa.

Pe 24 septembrie 2024, Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism CU 2329 prin care se precizează că NU poate fi utilizat în scopul declarat pentru: „Construire imobil 2S+P+4E+terasă circulabilă cu parcări și spații tehnice în subsoluri, birouri și spațiu comercial la parter; aparthotel la etajele 1-4; amplasare firme luminoase pe fațade, amenajări exterioare, sistematizare pe verticală, împrejmuire teren și organizare de șantier întrucât funcțiunea de aparthotel nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate conform h.c.l. nr. 210/2022 (utilizări permise)”.
 
De asemenea, Apex Developer & Contractor SRL face parte din grupul de firme căruia Primăria Constanța i-a eliberat autorizația de construire nr. 449 din 29 mai 2025, valabilă pentru 24 luni pentru construire imobil locuințe colective 2S+P+5E+Terasă circulabilă, amenajări exterioare, sistematizare pe verticală, împrejmuire teren și organizare teren pe strada Emil Cioran nr.15 din municipiul Constanţa, județul Constanţa.
 
Actul este valabil timp de 24 de luni.Societatea a obținut mai multe licitații în județul Constanța dintre care amintim instituțiile cu care a semnat contracte: Primăria Fântânele, Primăria Valu lui Traian, Primăria Cobadin, Primăria Tortoman.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro. 
 
 
Citește și
Firme Constanța Schimbare de conducere în cadrul firmei Sarapis Capital Holding SRL. Cine este noul administrator?
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii