Femeie împușcată în picior de concubin! Suspectul a ajuns după gratii
Femeie împușcată în picior de concubin! Suspectul a ajuns după gratii


Potrivit IPJ Galați la data de 28 iulie 2025, ora 10:10, Secția 6 Poliție Rurală Tecuci a fost sesizată, prin apel la numărul unic 112, cu privire la faptul că un bărbat, din localitatea Cosmești, și-a împușcat concubina în picior.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat o femeie, de 42 de ani, care prezenta mai multe leziuni nepenetrante la nivelul membrelor inferioare, susceptibile a fi provocate prin împușcare.
Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, la locul incidentului a fost descoperit un pistol cu alice, calibru 4,5 mm, neletal, supus regimului autorizării.
Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, iar, din verificările efectuate, aceștia au stabilit că un bărbat, de 49 de ani, concubinul victimei, nu este deținător legal de arme sau muniții, letale ori neletale, pe teritoriul României“ - conform IPJ Galați
Acesta a fost condus la audieri, iar, în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore.
Citește și:Ulterior, la data de 29 iulie 2025, acesta a fost prezentat la Judecătoria Tecuci, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Totodată, în urma completării formularului de evaluare a riscului, împreună cu victima, s-a constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Galați
Poliția RomânăIntervenții pentru prevenirea și investigarea violenței domestice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp