Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:56 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment aniversar la CCINA Constanţa Centrul Enterprise Europe Network, 10 ani de activitate

ro

14 Dec, 2018 00:00 721 Marime text
Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a împlinit 10 ani, prilej cu care a organizat, ieri, Ziua porţilor deschise. La evenimentul Ziua Porţilor Deschise au participat Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa, şi Irina Găitănaru, coordonatorul Centrului Enterprise Europe Network Constanţa.
 
Evenimentul organizat cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de activitate a celei mai mari reţele de consultanţă în afaceri şi inovare în sprijinul IMM-urilor - Enterprise Europe Network - este susţinut şi promovat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa.
La evenimentul aniversar au mai luat parte reprezentanţi ai IMM-urilor care au beneficiat de serviciile oferite de Enterprise Europe Network, cât şi ai IMM-urilor care doresc să identifice posibilităţi concrete de dezvoltare pe plan internaţional prin intermediul serviciilor de consultanţă şi inovare oferite de experţii reţelei. În deschiderea evenimentului, Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa a prezentat celor prezenţi provocările IMM-urilor într-un mediu de afaceri competitiv, cu schimbări rapide şi supraîncărcat cu informaţii. În continuare, Irina Găitănaru, coordonatorul Centrului Enterprise Europe Network Constanţa, a adus în atenţia participanţilor serviciile de inovare oferite de Enterprise Europe Network, precum şi un instrument de evaluare a capacităţii managementului inovării, deosebit de util pentru creşterea rezultatelor din inovare.
 

Ce este Enterprise Europe Network?

 
Enterprise Europe Network este o iniţiativă a Comisiei Europene, fiind cea mai vastă reţea la nivel mondial care sprijină întreprinderile, prin cele peste 600 de centre găzduite în organizaţii ce susţin mediul de afaceri, institute de cercetare, universităţi, centre tehnologice, agenţii de dezvoltare etc.
 
În România, în macroregiunea 2 (regiunile Nord-Est şi Sud-Est), reţeaua Enterprise Europe Network este reprezentată prin intermediul Consorţiului ERBSN (Eastern Romanian Business Support Network) format din 6 centre partenere. Centrul Enterprise Europe Network Constanţa, găzduit de CCINA, este liderul acestui consorţiu, oferind o gamă largă de servicii gratuite pentru clienţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Buzău. Unul dintre serviciile oferte este internaţionalizarea afacerilor. În acest sens, Centrul Enterprise Europe Network Constanţa poate facilita accesul la baza de date Enterprise Europe Network, care conţine peste 10.000 de profiluri (cereri şi oferte de produse, tehnologii şi servicii) ale companiilor din aria de acoperire a Reţelei Enterprise Europe, prin care se pot promova produse şi servicii ale companiilor locale şi găsi noi parteneri de afaceri în afara ţării. Un alt serviciu este organizarea de misiuni economice şi de brokeraje (parteneriate de afaceri); oferirea de informaţii pentru accesarea fondurilor europene. Sunt oferite, în regim help-desk, informaţii despre surse de finanţare disponibile la nivel regional, naţional sau european, sprijin pentru identificarea de parteneri pentru proiecte de inovare-cercetare-dezvoltare. De asemenea, Centrul Enterprise Europe Network Constanţa oferă informaţii despre legislaţia şi politicile europene, condiţiile pentru implementarea corectă a legislaţiei privind Piaţa Unică Europeană, implicarea reprezentanţilor mediului de afaceri local în procesul de policy-making, prin transmiterea de feedback către Comisia Europeană cu ocazia consultărilor publice europene; precum şi servicii de informare şi sign-posting în sprijinul inovării.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii