Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eurovision 2023. Câştigătorul va fi stabilit sâmbătă seară, la Liverpool

ro

13 May, 2023 12:00 952 Marime text

Concurenţii vor avea la dispoziţie trei minute pentru a convinge. Cei 26 de finalişti ai concursului Eurovision 2023 vor da tot ce au ei mai bun pentru a seduce juriul şi publicul sâmbătă seară, la Liverpool, oraşul din nordul Angliei care găzduieşte competiţia muzicală din acest an în numele Ucrainei, informează AFP.

La finalul unui spectacol care se anunţă plin de strasuri şi după suspansul uluitor provocat de celebra numărare a punctelor, va fi desemnat succesorul grupului ucrainean Kalush Orchestra, care a triumfat anul trecut cu "Stefania", un cântec ce combină ritmuri hip-hop şi muzică tradiţională., scrie Agerpres.ro. 

Din cauza invaziei ruse, cea de-a 67-a ediţie a concursului Eurovision se desfăşoară în acest an la Liverpool, oraşul natal al membrilor trupei The Beatles.

"În timp ce privirile din lumea întreagă se vor îndrepta spre Liverpool în acest weekend pentru a urmări Eurovision, inimile noastre vor fi alături de oamenii din Ucraina, care luptă pentru suveranitatea şi supravieţuirea lor", a declarat ministrul britanic al Culturii, Lucy Frazer.

Potrivit site-ului eurovisionworld.com, ordinea intrării în concurs este: Austria, Portugalia, Elveţia, Polonia, Serbia, Franţa, Cipru, Spania, Suedia, Albania, Italia, Estonia, Finlanda, Cehia, Australia, Belgia, Armenia, Moldova, Ucraina, Norvegia, Germania, Lituania, Israel, Slovenia, Croaţia şi Marea Britanie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii