Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ENGIE recrutează 25 de elevi pentru a învăța meseria de instalator. Elevii primesc până la 1.050 de lei/lună

ro

17 May, 2022 00:00 2838 Marime text

 
Elevii de clasa a VIII-a au șansa de a învăța meseria de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, în timp ce primesc până la 1.050 de lei lunar. Toate acestea prin programul de învățământ profesional în sistem dual, derulat de ENGIE Romania în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Tomis” din Constanța.

Cu o investiție de 1 milion de lei, ENGIE Romania, furnizor de gaze naturale, energie electrică și servicii tehnice, recrutează 25 de elevi pentru anul școlar 2022-2023. Timp de trei ani, elevii îmbină teoria cu practica și au multiple beneficii. La finalul studiilor, au oportunitatea de a se angaja în cadrul filialelor companiei, la Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii. Cei interesați pot afla mai multe pe engie.ro sau la numărul de telefon: 0758.026.111.

Avantaje financiare multiple: până la 1.050 de lei lunar

Elevii care optează pentru programul de învățământ profesional în sistem dual “Energie pentru meseria mea” au importante beneficii. Suplimentar față de bursa lunară acordată de statul român, în valoare de 200 de lei, ENGIE Romania oferă:
  • Bursă lunară în valoare de 500 de lei;
  • Bursă de merit în valoare de 200 de lei, în funcție de rezultatele școlare;
  • Supliment de 150 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport pre-urban sau a cazării în regim de semi-internat;
  • Masă de prânz pe toată durata practicii;
  • Condiții excelente de practică, sub îndrumarea mentorilor cu experiență;
  • Certificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze;
  • Oportunitatea de a se angaja în cadrul uneia dintre filialele companiei, Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii, la finalul celor trei ani de studii.
 
Până acum, 165 de elevi din București, Brașov și Galați au ales programul de învățământ profesional dual, derulat de ENGIE. Prima generație de elevi a obținut deja certificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, iar 51 dintre absolvenți lucreză în cadrul celor două filiale, Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii. Pentru calificarea celor 215 elevi, ENGIE Romania investește aproximativ 10.000.000 de lei.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii