Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:39 22 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Efectivele MAI acordă sprijin autorităților publice locale pentru gestionarea situațiilor de risc pe timp de caniculă

ro

28 Jul, 2021 20:31 567 Marime text
  • Astăzi, 28 iulie a.c.,  Ministerul Afacerilor Interne a transmis tuturor structurilor teritoriale și Instituțiilor Prefectului din județele pentru care au fost emise atenționări de COD GALBEN și COD PORTOCALIU de caniculă să dispună măsuri specifice pentru combaterea efectelor cauzate de creșterile de temperatură.
Pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă (29, 30 și 31 iulie) în special în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș – Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade Celsius. 

Astfel, pentru a asigura toate măsurile din competență pentru gestionarea posibilelor situații de urgență ce se pot produce, Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis autorităților publice locale  să identifice riscurile și să înființeze puncte de prim-ajutor și de distribuire a apei, în special în zonele circulate intens.

Efectivele MAI vor acorda sprijin autorităților publice locale pentru gestionarea situațiilor de risc pentru populație.

„Pentru a evita orice neplăcere cauzată de condițiile meteo nefavorabile, recomandăm consumul  a 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă și ceaiuri.

Evitați, pe cât posibil, consumul băuturilor ce conțin cafeină sau zahăr.

Nu consumați băuturi alcoolice. Acestea deshidratează și vă pot transforma într-o potențială victimă a caniculei.

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice).

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități) interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie.

Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme.


Vă informăm că este interzisă utilizarea focului deschis în locurile cu pericol de incendiu, zonele afectate de uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt”, transmit reprezentanții M.A.I. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii