Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E-Distribuţie Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța. Localităţi afectate

ro

19 Feb, 2021 14:56 2375 Marime text
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.


Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul., transmite E-Distribuţie Dobrogea.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar

 
Luni , 22 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Dunarii - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, cu blocurile L92, L94, L95, L96 - aleea Garofitei nr. 17-21; Hotel si Restaurant "Ambra" - b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 12 – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Tibrinu - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
( 3h in intervalul mentionat)
Localitatea Tortomanu - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Gherghina - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
( 3h in intervalul mentionat)
Municipiul Constanța, cu str. I.L. Caragiale blocurile: D1, G, G1; str. Topolog, blocurile: E1, F3, F8, F9, E8, E9, C3; b-dul I.C. Bratianu bloc A5; str. Badea Cartan blocurile: BC11, BC12, str. Verde si str. Sandu Aldea – întrerupere totalã. NOTA: Se va intrerupe alimentarea cu energie electrica cate 30 minute pentru fiecare client. 09:00 - 17:00
Localitatea Mircea Voda - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
( 3h in intervalul mentionat)
Localitatea Mircea Voda, cu strazile Primaverii, Viorelelor, Cartierul Nou, Mecanizarii, Zambilei si Lalelelor - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Orasul Navodari, cu strada D24 - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00

 
Marţi , 23 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Sarmisegetuza - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanța, cu sediu Peco Petrom - str. Salviei nr. 461, Parcela A 387/1 - Palazu Mare – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Galita si Esechioi - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanta, Cartier Coiciu, cu strazile: Izvor - partial (intre nr. 1-26), str. Strajerului - partial (intre nr. 17-64), Rasuri - partial (intre nr. 1-38) si Contraamiral Nicolae Negru, Scoala Gimnaziala nr. 9 "Ion Creanga" - str. Strajerului nr. 50 – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanța, cu str. I.L. Caragiale blocurile: D1, G, G1; str. Topolog, blocurile: E1, F3, F8, F9, E8, E9, C3; b-dul I.C. Bratianu bloc A5; str. Badea Cartan blocurile: BC11, BC12, str. Verde si str. Sandu Aldea – întrerupere totalã. NOTA: Se va intrerupe alimentarea cu energie electrica cate 30 minute pentru fiecare client. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, cu strazile:General Dumitrescu; Abatorului; Lalelelor; Murelor; Crinului; Randunelelor; Livezii; Izvoarelor; Nufarului - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Tortomanu - intrerupere totala. 09:00 - 17:00

 
Miercuri, 24 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Dunarii - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Galita si Esechioi - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanța, cu strazile: Baba Novac - partal (intre nr. 1 - 35), Strajerului - partial (intre nr. 71 - 110b) si Merisor - partial (intre nr. 88 -114), Sediul SC Global Defense Logistics Srl - str. Belsugului nr. 7C – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Localitatea Mihail Kogalniceanu, cu Zona Fost CAP - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanța, cu str. I.L. Caragiale blocurile: D1, G, G1; str. Topolog, blocurile: E1, F3, F8, F9, E8, E9, C3; b-dul I.C. Bratianu bloc A5; str. Badea Cartan blocurile: BC11, BC12, str. Verde si str. Sandu Aldea – întrerupere totalã. NOTA: Se va intrerupe alimentarea cu energie electrica cate 30 minute pentru fiecare client. 09:00 - 17:00
Localitatea Tortomanu - intrerupere totala. 09:00 - 17:00

 
Joi , 25 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Dunarii - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Galita si Esechioi - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Municipiul Constanța, cu str. I.L. Caragiale blocurile: D1, G, G1; str. Topolog, blocurile: E1, F3, F8, F9, E8, E9, C3; b-dul I.C. Bratianu bloc A5; str. Badea Cartan blocurile: BC11, BC12, str. Verde si str. Sandu Aldea – întrerupere totalã. NOTA: Se va intrerupe alimentarea cu energie electrica cate 30 minute pentru fiecare client. 09:00 - 17:00
Localitatea Poiana, cu strazile: Albatros; Potarnichii; Pinilor; Crizantemei si Prelungirea Albatrios - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanța, cu b-dul Aurel Vlaicu nr. 261-265 – întrerupere totalã. 10:00 - 12:00

 
Vineri , 26 Februarie 2021
Localitatea Rasova, cu strada Dunarii - intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Localitatea Galita si Esechioi - intrerupere partiala. 08:30 - 16:30
Localitatea Cumpana, Cartier "Parc Verde" cu strazile: Vasile Lupu, Carol I, I.L. Caragiale, Strajei si Duiliu Zamfirescu – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Municipiul Constanța, cu str. I.L. Caragiale blocurile: D1, G, G1; str. Topolog, blocurile: E1, F3, F8, F9, E8, E9, C3; b-dul I.C. Bratianu bloc A5; str. Badea Cartan blocurile: BC11, BC12, str. Verde si str. Sandu Aldea – întrerupere totalã. NOTA: Se va intrerupe alimentarea cu energie electrica cate 30 minute pentru fiecare client. 09:00 - 17:00

 

 
Zona MT JT Retea Călăraşi- judetul Ialomiţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar

 
Miercuri, 24 Februarie 2021
Localitatea Murgeanca, intrerupere partiala, zona Magazin, str: Octavian Paler, Mircea Eliade 08:00 - 16:00
Localitate Ion Roata, intrerupere partiala , str: Muchiei 08:00 - 16:00
Localitatea Murgeanca, intrerupere totala 09:00 - 12:00

 
Joi , 25 Februarie 2021
Municipiul Slobozia, str: Viitor, Prelungirea Rahovei, Garii Noi, Pogoane 08:00 - 16:00
Localitate Ion Roata, intrerupere partiala, str: Muchiei 08:00 - 16:00

 
Vineri , 26 Februarie 2021
Municipiul Slobozia, str: Viitor, Prelungirea Rahovei, Garii Noi, Pogoane 08:00 - 16:00
Localitatea Fierbinti, intrerupere partiala, str: Castanilor, Florilor, Cazanului, Silozului, Plopului, Sârbului, Garofitei si Calea Bucuresti la iesire spre Greci 09:00 - 17:00

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii