Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E-Distribuţie Dobrogea anunţă programul întreruperilor în județul Tulcea

ro

18 Feb, 2021 18:55 901 Marime text


E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, a transmis E-Distribuție Dobrogea.
 
Judetul Tulcea
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Vineri , 19 Februarie 2021
Loc. Uzlina, abonatii casnici si agentii economici , statia 7 incinta Uzlina si zona balizaj Uzlina 08:00 - 16:00
Loc. Grindu, toti clientii 09:00 - 16:00
Loc. Trestenic, parcurile eoliene Acasam Energy si Voltaic Avangard 11:30 - 12:30
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii