Ancheta privind drona Shahed doborâtă în județul Buzău continuă. Cercetările din teren s-au încheiat
Ancheta privind drona Shahed doborâtă în județul Buzău continuă. Cercetările din teren s-au încheiat
179
Marime text

- Activităţile de cercetare la faţa locului în cazul dronei doborâte vineri în zona Padina din judeţul Buzău au fost finalizate, a anunţat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Activităţile de cercetare la faţa locului în cazul dronei doborâte vineri în zona Padina din judeţul Buzău au fost finalizate, a anunţat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
„Cercetările continuă sub aspectul administrării celorlalte mijloace de proba necesare stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în condiţiile legii. Pe măsura evoluţiei cercetărilor şi în măsura în care comunicarea unor informatii nu vor afecta desfăşurarea anchetei, vor fi furnizate informatii suplimentare”, a precizat sâmbătă un comunicat de presă al instituţiei.
Vineri, Parchetul General a informat că drona doborâtă de un avion F-16 pilotat de un militar român în zona Padina din judeţul Buzău era de tip Shahed, conform Agerpres.
„Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurarea că azi, data de 24.07.2026, radarul MAPN a detectat o ţintă aeriană de tip aeronavă fără pilot, care a pătruns în spaţiul aerian român pe traiectul Sulina - Brăila - Feteşti - Buzău, fiind monitorizată şi ulterior doborâtă deasupra unei zone nelocuite din apropierea localităţii Padina, judeţul Buzău. Drona identificată era un aparat Shahed şi a fost doborâtă de un avion F-16 pilotat de un militar român, nefiind puse în pericol vieţi omeneşti sau bunuri”, a precizat vineri Parchetul.
Fragmentele rezultate în urma doborârii aeronavei au fost identificate pe un teren situat pe DJ 203E, între comuna Padina, judeţul Buzău, şi satul Tovărăşia, judeţul Ialomiţa.
Procurorii au deschis în acest caz un dosar penal in rem, în care se fac cercetări pentru infracţiunea de operarea unei aeronave într-o zonă interzisă, instituită şi publicată conform reglementărilor specifice, prevăzută de art.117 alin.2 din legea nr. 21/2020 (Codul aerian).
Citește și:
MApN: Resturile dronei doborâte de aeronava F-16 au fost localizate în Buzău și Brăila. Anchetă preluată de Parchet
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


