Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:46 22 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două cursuri noi, adăugate pentru obținerea permisului de conducere. Ce mai prevede proiectul de lege

ro

28 Nov, 2021 11:03 1757 Marime text
  • Noi cerințe pentru obținerea permisului de conducere.

Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat se pregătește modificarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.Prin accest act normativ se dorește reactualizarea cerinţelor pentru obţinerea permisului de conducere.


Două cursuri noi vor fi adăugate pentru obținerea permisului de conducere.


Unul este cursul de conducere defensivă, unde candidații vor învăța să conştientizeze şi să identifice riscul pe care îl implică circulaţia pe drumurile  publice, iar al doilea este cursul de prim ajutor.


Conducătorii auto vor avea de-a face cu două noi reguli.



Prima se referă la introducerea a două noi cursuri ce vor fi obligatorii în cadrul școlilor de șoferi. A doua regulă vizează suspendarea permisului de conducere în condiții noi, prevăzute în proiectul de modificare a ordonanței. 


Școlile de șoferi obligate să adauge două cursuri pentru obținerea permisului de conducere.


Senatorii propun prin această modificare introducerea în cadrul formării iniţiale a candidaţilor a cursurilor de conducere defensivă şi a cursurilor practice de prim ajutor puse la dispoziţie de către şcolile de conducători auto autorizate conform legii, respectiv de către persoane autorizate de autorităţile publice din domeniul sănătăţii, se spune în proiectul actului normativ.


Noutatea care apare în acest proiect, este că acest normativ se vrea aplicat și în cazul șoferilor cărora li se aplică măsura de suspendare a permisului auto ca urmare a săvârşirii unor fapte contravenţionale sau penale şi care îşi doresc să beneficieze de posibilităţile oferite de OUG 195/2002 privind reintrarea în posesia permisului de conducere.

 

„1. Cursul de conducere defensivă reprezintă cursul teoretic şi practic prin care conducătorii auto şi candidaţii pentru obţinerea permisului de conducere auto învaţă să conştientizeze şi să identifice riscul pe care îl implică circulaţia pe drumurile  publice, se informează cu privire la comportamentul vehiculelor în situaţii critice şi cu privire la modul corect de a reacţiona în vederea ieşirii din aceste situaţii, învaţă să adopte o atitudine defensivă menită să prevină apariţia conflictelor sau a  ituaţiilor limită în timpul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice.


2. Cursul practic de prim ajutor în cazul accidentelor rutiere reprezintă pregătirea specială a conducătorilor auto şi a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere auto în dobândirea competenţelor privind aplicarea măsurilor de prim ajutor  în cazul accidentelor rutiere, înainte de intervenţia cadrelor medicale.”, se specifică în doocumentul amintit.
 

 

Suspendarea permisului dacă nu se plătesc amenzile la timp



În același timp, șoferii care primesc amenzi contravenționale și nu-și plătesc la timp contravenția, proiectul de lege propune suspendarea permisului de conducere, dacă nu plătesc amenda „în termen 180 de zile de la redactarea procesului verbal de constatare a contravenției”, se mai stipulează în proiectul actului normativ.

Sursă foto. Pixabay

Ti-a placut articolul?

Comentarii