Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 08 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNSC trage un semnal de alarmă Recomandări esențiale pentru securitatea digitală în vacanță

ro

08 Aug, 2026 09:08 160 Marime text
Perioada concediilor aduce momente de relaxare, dar și riscuri crescute în mediul online, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Utilizarea dispozitivelor mobile în aeroporturi, terase sau stațiuni turistice expune adesea utilizatorii la atacuri cibernetice, în special prin intermediul rețelelor Wi-Fi nesecurizate.

Pentru a preveni furtul de date personale sau financiare, experții recomandă evitarea rețelelor publice fără utilizarea unui VPN de încredere, prudență maximă la accesarea aplicațiilor bancare și adoptarea unor metode de plată sigure, cum ar fi cardurile virtuale și autentificarea în doi pași. De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să fie atenți la site-urile de rezervări frauduloase și să limiteze partajarea excesivă a locației și a postărilor în timp real pe rețelele de socializare.


Oficial de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC
 
Fie că ești în aeroport, la terasă sau într-un resort exotic, dispozitivele tale rămân conectate. Vacanțele vin cu relaxare, dar și cu riscuri digitale iar datele personale pot fi expuse dacă nu iei măsuri de protecție.

Recomandări de securitate digitală pentru călătorii:
  • Evită conectarea la rețele Wi-Fi publice sau folosește un VPN de încredere
  • Nu accesa aplicații bancare sau conturi sensibile de pe rețele nesecurizate
  • Folosește metode de plată sigure – carduri virtuale și autentificare în doi pași
  •  Verifică întotdeauna legitimitatea site-urilor de rezervări și recenziile utilizatorilor
  • Dezactivează partajarea automată a locației și limitează postările în timp real
  • Realizează backup-uri pentru documentele esențiale înainte de plecare
Dispozitivele te însoțesc peste tot. Asigură-te că vacanța ta nu devine o oportunitate pentru atacatori. Călătorește în siguranță.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii