Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discuții bilaterale ale ministrului apărării naţionale cu ambasadorii Republicii Franceze în România și Statelor Unite Mexicane la Bucureşti

ro

25 Nov, 2019 14:10 1273 Marime text
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a continuat luni, 25 noiembrie, seria întâlnirilor cu ambasadorii acreditați la București, în contextul consolidării cooperării bilaterale în domeniul apărării. 

Vizita la sediul Ministerului Apărării Naționale a ambasadorului Republicii Franceze la București, Michele Ramis, a reprezentat un bun prilej de a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Franţa, atât din perspectivă bilaterală, în context aliat, cât şi în contextul Uniunii Europene.

 În cadrul întrevederii, a fost evidenţiată importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa și au fost discutate perspectivele de aprofundare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea ţării noastre şi a regiunii din care România face parte, în actualul context de securitate.

Întrevederea ministrului apărării naţionale cu ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, José Guillermo Ordorica Robles, a adus în discuție perspectivele dezvoltării relațiilor de cooperare bilaterală în domeniul apărării, cu accent pe cooperarea în domeniul naval.

Cei doi oficiali au trecut în revistă elementele de interes comun privind situația de securitate internațională convenind asupra necesității consolidării cooperării în sprijinul păcii.  

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciuca
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii