Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorii lui Mazăre au dat examen

ro

22 Jan, 2011 00:00 2847 Marime text
directori_-_Primaria_Constanta.jpgO parte dintre directorii din Primăria Constanţa au susţinut ieri ultima probă a examenului pentru ocuparea funcţiilor pe care deja le... deţin.

După proba scrisă care a avut loc miercuri, astăzi, angajaţii lui Radu Mazăre au susţinut proba orală, împărţiţi pe două comisii, una de recrutare şi o alta de promovare. În faţa comisiei de recrutare s-au prezentat Ion Marica şi Dayan Fetislam, care nu sunt funcţionari publici. Printre examinatori s-au aflat reprezentanţi ai MAI, ai Prefecturii Constanţa, dar şi colegi din Primărie ai examinaţilor. După afişarea rezultatelor, examinaţii vor fi confirmaţi pe posturi printr-o dispoziţie a primarului Radu Mazăre şi vor depune jurământul. Posturile pentru care s-a organizat concurs au fost: director executiv al Direcţiei Corp Control, director executiv al Direcţiei Servicii Publice, şef Serviciu Trafic Rutier şi Ordine Publică, şef Birou Informatizare, şef Serviciu Zona IV, director executiv adjunct Direcţia Corp Control, director executiv Direcţia Tehnic Economic şi şef Birou Administrativ Tehnic Economic, ocupate până la examen de Ionuţ Pripişi, Ionel Pilat, Nicolai Nuţu, Mihaela Mihai, Marian Rîşnoveanu, Dayan Festislam, Ion Marica şi Felix Bratu. Menţionăm că "titularii" au fost şi singurii participanţi la concurs.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • RALUCA 16 Feb, 2011 22:42 ATI OMIS SA ADAUGATI CA FINUL LUI PRIPIŞ ESTE SUBALTERNUL SĂU, ADICA SEF SERVICIU LA ZONA 3 SI SE NUMESTE PETCU MUGUR CARE ŞI EL LA RANDUL LUI I-A ANGAJAT PRIN NASUL SI PE FINII LUI SOŢ SI SOTIE, FAM.STOIAN
  • un constantean suparat 23 Jan, 2011 12:30 Acest examen este o farsa grosolana.Cum este posibil ca la un examen, sa se prezinte drept candidati,doar fostii titulari. Toata afacerea este cusuta cu ata alba. In primaria Constanta ,domneste "omerta".