DGEP Constanța Românii pot solicita certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor
DGEP Constanța: Românii pot solicita certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de
23 Oct, 2024 09:00
ZIUA de Constanta
365
Marime text
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanța eliberează la cererea titularului, Certificat privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor şi Formular standard multilingv. Cererile de solicitare a certificatului şi a formularului standard multilingv se depun la Serviciile Publice Comunitare Locale de la locul de domiciliu sau direct la sediul D.G.E.P Constanța. La solicitare, în certificat se pot menționa și domiciliile anterioare ale titularului, reședințele avute de către acesta, precum și perioada în care au fost active.
Cetăţenii români au dreptul de a solicita, în vederea obţinerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, emiterea unui Certificat care să ateste domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanța eliberează la cererea titularului, Certificat privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor şi Formular standard multilingv, care însoţeşte certificatul, pentru cetățenii români care au domiciliul pe raza județului Constanța.
Cererile de solicitare a certificatului şi a formularului standard multilingv se depun la Serviciile Publice Comunitare Locale de la locul de domiciliu sau direct la sediul D.G.E.P Constanța (municipiul Constanța, strada Ștefan cel Mare, nr.44, bl.M16), însoţite de următoarele documente:
- Cerere tip;
- Actul de identitate, în original;
- Procura specială în original şi, după caz, traducerea acesteia în limba română, legalizată, de asemenea în original, în situaţia în care documentul este autentificat de către autoritatea străină competentă, dacă se solicită eliberarea certificatului prin împuternicit;
- Împuternicirea avocaţială, dacă se solicită eliberarea certificatului prin avocat, împuternicit de către titular sau de către reprezentantul legal al acestuia;
- Actul de identitate al mandatarului în original, dacă certificatul se solicită prin împuternicit sau avocat.
La solicitare, în certificat se pot menționa și domiciliile anterioare ale titularului, reședințele avute de către acesta, precum și perioada în care au fost active.
În cazul cetățenilor români fără domiciliu în România în certificat se menționează numai acest aspect.
Eliberarea la cerere a formularului standard multilingv – vizează eliberarea unui Certificat care va fi folosit în spațiul U.E.
La eliberarea formularului standard multilingv se vor avea în vedere următoarele:
- Formularul standard multilingv însoțește Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, având valoare juridică numai împreună cu documentul original pentru care se eliberează.
- Este posibilă eliberarea concomitentă a mai multor formulare standard multilingve pentru un singur Certificat, în funcție de solicitarea persoanei interesate (de exemplu în versiuni lingvistice diferite sau în aceeași versiune lingvistică, în mai multe exemplare).
- În formularul standard multilingv pot fi completate maxim 4 domicilii și 4 reședințe.
În cererea de eliberare a unui formular standard multilingv, solicitantul trebuie să precizeze Statul membru al UE în care va folosi Certificatul și Formularul, precum și formatul bilingv în care acesta va fi eliberat.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
DGEP Constanța: Actele de stare civilă pot fi obținute de la Compartimentele de Stare Civilă din cadrul primăriilor
Se înființează un număr de 4 compartimente: Direcția de Evidență a Persoanelor Constanţa îşi modifică organigrama (DOCUMENT)
Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, despre termenul de valabilitate al cărților de identitate. Detalii importante!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii