Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Crăciun, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat

ro

23 Dec, 2021 17:35 884 Marime text
În perioada Crăciunului, Politia de Frontieră Română lucrează la capacitatea maximă, cu toate resursele si tehnica disponibile.  
 
Potrivit reprezentanților POliției de FRontieră, la nivelul instituţiei au fost dispuse, încă de la începutului lunii decembrie, când valorile de trafic înregistrate la frontieră au început să crească, măsuri de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ al persoanelor care tranzitează graniţa.
 

„De la începutul lunii decembrie până la data de 22 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au efectuat formalitățile de control aproximativ 2,1 milioane persoane, cetățeni români și străini, cu aproximativ 730 mii de mijloace de transport.
Dintre acestea, pe sensul de intrare au fost aproximativ 1,2 milioane persoane, iar pe cel de ieşire peste 900 mii de cetăţeni români si străini.
 
Vârful valorilor de trafic a fost înregistrat în perioada 17-19 decembrie, când la nivel naţional au efectuat formalităţile de frontieră, pe ambele sensuri de deplasare, aproximativ 500 mii de persoane, dintre care 260 mii de persoane au fost doar la graniţa cu Ungaria.
În această perioadă, numărul persoanelor care s-au prezentat la intrarea în România s-a triplat“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

  
În perioada următoare, va fi suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor.

La nivelul întregii ţări, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
 
Vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.
 
De asemenea, vor fi folosite staţiile mobile de control.

„Ofiţeri din cadrul IGPF şi structurile teritoriale vor merge in punctele de frontiera, pentru sprijin în derularea activităţilor operative.
 


Doresc să reamintesc că, în aceasta perioadă, pe sensul de intrare în țară, la controlul de frontieră, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene, în vederea efectuarii triajului epidemiologic si dispunerii măsurilor medicale.
 
Nu în ultimul rând, vreau să precizez că reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune de fluidizare.
 
Menţionez că, la acest moment, valorile de trafic sunt crescute pe sensul de intrare în țară, la frontiera cu Ungaria, în punctele de frontieră Urziceni, Petea și Valea lui Mihai.
În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. La graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional şi media timpului de aşteptare se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line, pe site-ul Politiei de Frontieră http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ “ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră. 
 

Pentru derularea cu operativitate a formalităţilor, recomandăm cetăţenilor să pregătească din timp documentele de călătorie, certificatul verde, respectiv documentele care atesta excepţia la măsura carantinării instituită de reprezentanţii DSP aflaţi în puncte.
 
Având în vedere obligativitatea completării Formularului Digital pentru toate persoanele care intră in Romania, recomandăm participanţilor la trafic ca acesta să fie completat anterior prezentării în punctul de trecere la control.
 

„Începând cu data de 20 decembrie a.c., s-a constat că aproximativ 42% din persoanele care au intrat in România au completat acest formular la momentul prezentării în PTF.
Revin cu precizarea că acest documentul se completează on-line şi nu trebuie tipărit.
Verificarea existenţei acestuia nu afectează timpul de aşteptare la frontieră, fiind citit automat de dispozitivele Poliţiei de Frontieră.
 
As dori să închei, cu precizarea că Poliția de Frontieră a întărit dispozitivul de supraveghere al frontierei de stat și acționează în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, fiind desfășurate misiuni comune cu echipaje de la Politia Română și Jandarmeria Româna, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

 
Sursa foto: Facebook/Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii